Deficitul de cont curent a crescut cu 7,23%, în primele şase luni din 2018

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3,781 miliarde de euro, în primele şase luni din 2018, în creştere cu 7,23% comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 13 aug. 2018, 10:23
Deficitul de cont curent a crescut cu 7,23%, în primele şase luni din 2018

În perioada similară a anului trecut, deficitul de cont curent s-a cifrat la 3,526 miliarde de euro.

Conform BNR, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 711 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 261 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 894 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent mai mic cu 177 milioane euro.

În perioada ianuarie – iunie 2018, datoria externă totală a crescut cu 1,894 miliarde de euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 66,902 miliarde de euro la 30 iunie 2018 (70,1% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,5% faţă de 31 decembrie 2017; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2018 nivelul de 28,469 miliarde de euro (29,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 14,5% faţă de 31 decembrie 2017.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 22,8% în perioada ianuarie – iunie 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 iunie 2018 a fost de 4,9 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2018 a fost de 76,2%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Obiectivul USR este clar – o guvernare fără PSD şi AUR
Dominic Fritz: Obiectivul USR este clar – o guvernare fără PSD şi AUR
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută alături de membrii noului Birou Naţional al partidului, că obiectivul formaţiunii este o......
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condiţiilor de siguranţă
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condiţiilor de siguranţă
Circulaţia pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureştiului A0 Nord, între Afumaţi şi Pantelimon, va fi deschisă numai după ...
PREMIERĂ. Singura firmă de asigurări a statului lansează asigurarea „RCA și CASCO” specială pentru vânători
PREMIERĂ. Singura firmă de asigurări a statului lansează asigurarea „RCA și CASCO” specială pentru vânători
Eximasig, singura firmă de asigurări controlată de stat, a lansat o asiguarare în premieră pentru piața din România. ...
Cântăreaţa Nicole Cherry are afaceri de 2,8 milioane de lei la firma din care deţine jumătate, marjă de profit dublă de 66%, cu 2 salariaţi
Cântăreaţa Nicole Cherry are afaceri de 2,8 milioane de lei la firma din care deţine jumătate, marjă de profit dublă ...
Nicole Cherry Music, din care cântăreaţa Nicoleta Popa deţine jumătate, are cele mai mari afaceri nete şi cele mai ...