Aproximativ 14.500 de porci sacrificaţi în China din cauza epidemiei de pestă porcină africană

Circa 14.500 de porci au fost sacrificaţi într-un oraş din estul Chinei, ţară care este prima crescătoare de porci la nivel mondial şi în prezent se luptă să combată o inedită epidemie de pestă porcină africană, transmite AFP.
Economica.net - mie, 22 aug. 2018, 14:58
Aproximativ 14.500 de porci sacrificaţi în China din cauza epidemiei de pestă porcină africană

Autorităţile municipale din oraşul-port Lianyungang, situat la circa 300 de kilometri nord de Shanghai, au sacrificat animalele până luni seară, într-o zonă de carantină.

Au fost de asemenea efectuate inspecţii veterinare asupra a circa patru milioane de porci din crescătoriile situate în zona aceluiaşi oraş, dar fără să fie descoperite anomalii.

Guvernul de la Beijing a anunţat la începutul lunii august că a identificat pentru prima dată în China un focar de pestă porcină africană, la o crescătorie din provincia Liaoning, în nord-estul ţării. Autorităţile locale au aplicat atunci un plan de urgenţă, care a constat mai ales în crearea de zone de carantină şi distrugerea carcaselor şi a produselor de origine animală.

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) a avertizat în luna martie asupra riscurilor existente în China din cauza prezenţei virusului pestei porcine în Rusia vecină şi a cerut o sporire a măsurilor de supraveghere a acestei boli, care odată ajunsă în China se poate răspândi şi în alte ţări din zonă.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...