Brexit: SUA au arătat un „entuziasm real” pentru un acord de liber schimb – Marea Britanie

Administraţia americană a preşedintelui Donald Trump a manifestat un "entuziasm real" la ideea încheierii rapide după Brexit a unui acord de liber schimb între Marea Britanie şi Statele Unite, a afirmat şeful diplomaţiei de la Londra la finalul unei vizite la Washington, relatează AFP citat de Agerpres.
Economica.net - J, 23 aug. 2018, 05:37
Brexit: SUA au arătat un

„Discuţiile noastre au arătat un entuziasm real din partea administraţiei americane, începând cu preşedintele, pentru încheierea unui acord de liber schimb americano-britanic imediat ce va fi posibil după ieşirea noastră din Uniunea Europeană”, prevăzută pentru primăvara viitoare, „ceea ce va fi profitabil pentru întreprinderile de pe cele două maluri ale Atlanticului”, a declarat Jeremy Hunt într-un comunicat.

Într-un comunicat separat, secretarul de stat Mike Pompeo, care l-a primit miercuri dimineaţă, a confirmat că „a salutat” cu omologul său „perspectiva unui viitor acord de liber schimb”.

Preşedintele Donald Trump a criticat în iulie strategia guvernului britanic privind Brexitul, apreciind că aceasta „va ucide” perspectiva unui asemenea acord bilateral. La scurt timp însă, cu prilejul unei întâlniri cu premierul britanic, Theresa May, el s-a arătat dispus să profite de această „ocazie incredibilă”.

Jeremy Hunt, care a fost primit marţi şi de vicepreşedintele Mike Pence, precum şi de alţi responsabili de la Casa Albă, şi-a exprimat „imensa recunoştinţă pentru solidaritatea manifestată de Statele Unite” după otrăvirea, în martie, în Anglia, a unui fost spion rus, imputată de ambele ţări autorităţilor de la Moscova.

Capitalele occidentale, cu Washingtonul în frunte, au expulzat la acea dată coordonat numeroşi diplomaţi ruşi, acuzaţi că sunt spioni. Ministrul britanic de externe s-a întâlnit miercuri la Washington cu diplomaţi expulzaţi de Rusia ca represalii, pentru „a le mulţumi”.

Cu Mike Pompeo, el a mai discutat despre „ameninţarea persistentă pe care a reprezintă acţiunile periculoase şi destabilizatoare ale Rusiei”, potrivit purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,81% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,81% pe an
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 300 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 87 de luni, la un randament......
Cu cât s-au scumpit carburanţii în Bulgaria de la începutul războiului din Iran – date oficiale
Cu cât s-au scumpit carburanţii în Bulgaria de la începutul războiului din Iran – date oficiale
Preţurile carburanţilor în Bulgaria au crescut semnificativ de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, înregistrându-se ...
China le recomandă cetăţenilor săi să manifeste prudenţă la intrarea în SUA
China le recomandă cetăţenilor săi să manifeste prudenţă la intrarea în SUA
Beijingul le-a recomandat joi cetăţenilor chinezi care călătoresc în SUA să dea de dovadă de prudenţă la intrarea ...
România înregistrează azi cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istorie. Export masiv la jumătatea zilei
România înregistrează azi cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istorie. Export masiv la jumătatea zilei
România a înregistrat la miezul zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...