SUA şi China au escaladat conflictul comercial, prin implementarea unor noi tarife de 25% pentru bunuri de 16 miliarde de dolari

Statele Unite şi China au escaladat joi conflictul comercial, implementând fiecare tarife de 25%, pentru bunuri de 16 miliarde de dolari, chiar dacă oficiali de rang mediu au reluat negocierile la Washington, transmite Reuters, citat de News.ro.
Economica.net - vin, 24 aug. 2018, 05:56
SUA şi China au escaladat conflictul comercial, prin implementarea unor noi tarife de 25% pentru bunuri de 16 miliarde de dolari

Cele două state şi-au impus reciproc tarife pentru produse în valoare combinată de 100 de miliarde de dolari, iar penalizările nu se vor opri aici, amplificând riscurile la nivelul economiei mondiale.

Ministerul Comerţului din China a anunţat că Washingtonul continuă se se încăpăţâneze, prin impunerea noilor tarife, care au intrat în viguare la ora 04.01 GMT.

„China se opune cu hotărâre şi va continua să ia contramăsurile necesare”, a anunţat ministerul chinez într-un comunicat, adăugând că Beijingul va face plângere referitoare la noile tarife la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Tarifele, programate acum câteva săptămâni, nu interferează cu începutul celei de-a doua zile de discuţii la Washington, viceministrul pentru Comerţ din China Wang Shouwen şi David Malpass. Subsecretarul trezoreriei SUA pentru afaceri internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacția anului pe piața de fitness: 18GYM și Stay Fit Gym își unesc forțele într-o rețea uriașă cu peste 120 de cluburi
Tranzacția anului pe piața de fitness: 18GYM și Stay Fit Gym își unesc forțele într-o rețea uriașă cu peste 120 ...
18GYM, o rețea de săli de fitness din România cu creștere accelerată, susținută de Enterprise Investors, și Stay Fit Gym, una dintre cele mai mari rețele de fitness din România, au convenit......
Atac major al Ucrainei în Moscova şi împrejurimi. 650 de drone au lovit regiunea
Atac major al Ucrainei în Moscova şi împrejurimi. 650 de drone au lovit regiunea
Moscova şi regiunea înconjurătoare au fost vizate de un atac ucrainean major, mobilizând aproximativ 650 de drone în ...
Christian Tour, clarificări de ultimă oră pentru investitori: Ce sume are de recuperat de la AnimaWings și ce se întâmplă cu vacanțele
Christian Tour, clarificări de ultimă oră pentru investitori: Ce sume are de recuperat de la AnimaWings și ce se întâmplă ...
Agenția de turism Christian Tour a făcut în urmă cu câteva minute noi precizări despre relația comercială cu AnimaWings ...
Un nou război riscă să cuprindă Africa ortodoxă. UE este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia şi Eritreea
Un nou război riscă să cuprindă Africa ortodoxă. UE este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia şi ...
Uniunea Europeană s-a declarat luni "preocupată" de recrudescenţa violenţelor în Etiopia şi de escaladarea conflictului ...