Curtea de Conturi publică lista instituţiilor care vor fi verificate în semestrul al doilea

Curtea de Conturi a publicat pentru prima dată programul de activitate pe perioada următoare şi lista instituţiilor centrale şi locale care vor fi auditate în semestrul al doilea al anului, potrivit unui comunicat al instituţiei remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 24 aug. 2018, 08:49
Curtea de Conturi publică lista instituţiilor care vor fi verificate în semestrul al doilea

Reprezentanţii instituţiei arată că publicarea programului de activitate se încadrează în operaţiunile şi activităţile realizate de Institutiile Supreme de Audit (SAI) pentru care standardele INTOSAI recomandă transparenţă şi responsabilitate.

„În acest sens, Curtea de Conturi a României realizează un pas important în comunicarea cu entităţile auditate cu privire la planificarea misiunilor de audit, inclusiv tematica acestora, asigurând deopotrivă şi accesul publicului la informaţiile referitoare la activităţile instituţiei. Totodată, publicarea programului de activitate al Curţii de Conturi reprezintă o nouă abordare a conducerii instituţiei faţă de propriile structuri prin facilitarea unei mai bune derulări a procesului de asigurare, consiliere şi evaluare în cadrul misiunilor de audit”, se arată în comunicat.

Publicarea pe site-ul propriu al activităţii a fost aprobată de Curtea de Conturi prin hotărârea nr. 315/9 august 2018.

Programul de activitate al Curtii de Conturi pe anul 2018 – semestrul II cuprinde acţiunile structurilor centrale şi teritoriale cu privire la entităţile care urmează să fie auditate până la sfârşitul anului pe cele trei tipuri de audit public extern: financiar, de conformitate şi de performanţă.

Lista privind administraţia publică centrală include un număr de 38 de instituţii care vor fi auditate în următoarele luni, printre care majoritatea ministerelor, Administraţia Prezidenţială, Serviciul Român de Informaţii, Secretariatul General al Guvernului, Consiliul Concurenţei, Eximbank, Primăria Municipiului Bucureşti, Academia Română.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...