Pesta porcină africană: ANSVSA a plătit până acum despăgubiri de 222.000 lei

Valoarea despăgubirilor plătite celor afectaţi de pesta porcină africană se ridică, în prezent, la 222.060 de lei, până la această dată fiind finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu.
Economica.net - mie, 29 aug. 2018, 14:44
Pesta porcină africană: ANSVSA a plătit până acum despăgubiri de 222.000 lei

„În ceea ce priveşte despăgubirile acordate celor afectaţi de pesta porcină africană, până la această dată au fost finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii, cu o valoare totală de 6.789.410 lei. Dintre acestea, până în prezent, au fost plătite 84 de dosare, cu valoare totală de 222.060 de lei. De asemenea, se află în curs de finalizare evaluarea unui număr de 681 de dosare”, a menţionat Brănescu.

Conform datelor prezentate de către şeful ANSVSA, până la ora actuală, în cele 11 exploataţii comerciale de mare capacitate, precum şi în exploataţiile de tip A au fost ucişi 73.351 de porci.

„În zona de sud-est au fost afectaţi 25 de porc mistreţi. Detaliat, în Satu Mare au fost descoperite şase focare în gospodăriile populaţiei şi zece cazuri la mistreţ, cea mai mare densitate de mistreţ. În judeţul Bihor, 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un singur caz la mistreţ. În judeţul Sălaj nu avem focare în gospodăriile populaţiei şi avem doar patru cazuri la mistreţ. În sud-est, Tulcea este cel mai afectat judeţ, cu 544 de focare, din care 537 în gospodăriile populaţiei, un focar într-o exploataţie de tip A, cinci focare în exploataţii comerciale industriale şi un focar într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale. În Brăila, au fost identificate 34 de focare în gospodăriile populaţiei şi şase în exploataţii comerciale. În Constanţa, 54 de focare în gospodăriile populaţiei şi niciunul la mistreţ, iar în Ialomiţa 94 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi. În judeţul Galaţi avem două focare în gospodăriile populaţiei, iar în judeţul Ilfov există patru focare – primul într-o anexă a unei stâne, apoi un focar într-o pădure din Ştefăneşti şi două focare în gospodăriile populaţiei. În judeţul Călăraşi, avem nouă focare, toate în gospodăriile populaţiei. Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată atât prin examene clinice, cât şi prin examene de laborator”, a detaliat Geronimo Brănescu.

Potrivit datelor prezentate, marţi, de către ministrul Agriculturii, Petre Daea, până la data de 27 august, în România, focarele de pestă porcină africană sunt active în 10 judeţe, iar 121.012 de porci au fost ucişi. Dosarele pentru despăgubiri plătite se ridică la 83, în valoare de 218.000 lei, însă sunt depuse deja 1.603 de dosare, cu o valoare de 5,2 milioane de lei.

Oficialul a precizat că motivul întârzierii plăţii despăgubirilor este legat de rectificarea bugetară.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Guvernului adoptarea de urgenţă a tuturor măsurilor pentru stoparea creşterii numărului de focare de pestă porcină africană şi despăgubirea cât mai rapidă a producătorilor afectaţi.

Pe aceeași temă:


Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...