Senatorul Caracota (PNL): Focare de pestă ovină şi caprină în Bulgaria. Guvernul României să ia măsuri urgente de prevenire

Senatorul PNL Iancu Caracota cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, printr-un comunicat, să înceapă măsurile de prevenţie pentru pesta micilor rumegătoare, care afectează ovinele şi caprinele, focare ale aceste boli fiind înregistrate în Bulgaria.
Economica.net - S, 01 sept. 2018, 06:28
Senatorul Caracota (PNL): Focare de pestă ovină şi caprină în Bulgaria. Guvernul României să ia măsuri urgente de prevenire

„În ceasul al doisprezecelea, Petre Daea trebuie să dea dovadă că măcar poate rezolva o problemă, zootehnia românească aflându-se sub un asediu total. După ce producţia de carne de porc a fost afectată de pesta africană aproape iremediabil, fiind lovite 10 judeţe (cu un risc major de extindere), dar şi cei mai importanţi producători români, acum zootehnia este ameninţată de o nouă ciumă a animalelor. Ovinele şi caprinele sunt în pericol de a fi afectate de pesta micilor rumegătoare al cărei focar se află la graniţa de sud a României, în Bulgaria.

Solicit ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca înainte să-şi dea demisia sau să fie remaniat din Guvern să ia măsuri concrete pentru ca această boală să nu intre pe teritoriul României. Poate nu înţelege, dar programul său favorit ‘Alege Oaia’, prin care sunt promovate produsele din carne de oaie, va fi stopat dacă nu se vor lua măsuri concrete pentru blocarea pestei rumegătoarelor. Este momentul ca ministrul să se implice măcar dintr-un interes imediat, de protecţie a propriului program iniţiat de el, dacă combaterea pestei porcine nu a suscitat o preocupare pentru dânsul”, afirmă senatorul PNL Dâmboviţa, potrivit comunicatului menţionat.

Parlamentarul liberal subliniază că acest tip de pestă poate fi tratat prin vaccinarea animalelor, el solicitând Ministerului Agriculturii să fie demarat imediat un program de vaccinare a ovinelor şi caprinelor, dar şi alte măsuri de prevenţie.

„Dacă Ministerul Agriculturii nu se mişcă repede, efectele vor fi dramatice ca şi în cazul pestei porcine: se vor închide crescătorii de animale, în consecinţă se vor pierde locuri de muncă, gospodăriile oamenilor vor fi afectate, iar exporturile vor fi blocate. Este nevoie de o protecţie sporită mai ales în sudul ţării, unde sunt cele mai mari crescătorii de ovine şi caprine. Domnule ministru, vă solicit să transmiteţi public măsuri clare de prevenţie pentru a fi stopată intrarea pe teritoriul României a acestui tip de pestă. De asemenea, vă solicit să stopaţi micul trafic de frontieră cu carne – la graniţa cu Bulgaria- , să verificaţi cerealele venite din import (mai ales din Ucraina) pentru că există un risc ca ele să fie purtătoare de viruşi ai pestei şi să demaraţi imediat un program de vaccinare a ovinelor şi caprinelor! Poate nu ştiţi, dar acest tip de pestă poate fi tratat prin vaccinare şi, astfel, aveţi şansa să salvaţi zootehnia de la un nou dezastru”, afirmă Iancu Caracota.

Potrivit comunicatului menţionat, ca şi în cazul pestei porcine africane, pesta micilor rumegătoare nu afectează omul, însă este o boală virală gravă şi care afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Acest tip de maladie se transmite prin contact direct între animale, iar mortalitatea depăşeşte 60% în cazul animalelor infectate. Boala se întinde din Asia până în Africa şi, mai nou, a ajuns şi în Europa, prima ţară afectată a Uniunii Europene fiind, în momentul de faţă, doar Bulgaria.

„În lunile iunie şi Iulie au fost depistate primele focare în Bulgaria, iar Comisia Europeană a stabilit deja o serie de măsuri de protecţie pentru prevenirea răspândirii acestui tip de pestă în ţara vecină. Cu toate acestea, măsurile luate de bulgari nu oferă siguranţă României şi, prin urmare, este nevoie de măsuri urgente de prevenire ale Guvernului român”, concluzionează reprezentantul PNL.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Înalta Curte s-ar putea pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte s-ar putea pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să pronunţe, joi, soluţia definitivă în procesul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor privind plata......
SUA – Congresul adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
SUA – Congresul adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Deputaţii americani au aprobat miercuri noi sancţiuni împotriva Rusiei şi a aliaţilor săi pentru rolul lor în războiul ...
Trump ameninţă să oprească schimburile comerciale cu UE sau „taxe vamale foarte mari” din cauza proiectului său de asociere cu Canada
Trump ameninţă să oprească schimburile comerciale cu UE sau „taxe vamale foarte mari” din cauza proiectului ...
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că va întrerupe schimburile comerciale cu Uniunea Europeană, ...
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea ...
Preşedintele Nicuşor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor ...