Ştefan: Ţinta noastră este ca pentru fiecare euro investit de la bugetul de stat Fondul Suveran să contribuie cu 2 euro

Fondul Suveran ar putea contribui cu 2 euro pentru fiecare euro investit de la bugetul de stat şi, în acelaşi timp, ar putea mobiliza alţi 7 euro de la investitori instituţionali şi investitori privaţi pentru investiţii de anvergură, a afirmat, joi, vicepremierul Viorel Ştefan, la conferinţa "2018 Investor Days 2018", organizată de Fondul Proprietatea.
Economica.net - J, 06 sept. 2018, 07:50
Ştefan: Ţinta noastră este ca pentru fiecare euro investit de la bugetul de stat Fondul Suveran să contribuie cu 2 euro

„Proiecte de investiţii de anvergură există, cadrul legal care să asigure accesul capitalului privat la aceste proiecte avem acum, apetitul pentru investiţii în economia românească este deja unul manifest, singurul lucru care lipseşte, veriga lipsă, este sponsorul, promotorul de proiecte. Aici îşi găseşte rolul Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, dacă doriţi cheia de boltă a întregii construcţii. În viziunea Guvernului, Fondul este cel care va trebui să coaguleze aceste proiecte în jurul său, nu numai ca iniţiator, dar şi ca finanţator şi promotor. Încă şi mai important ar fi efectul de multiplicare pe care l-ar avea prezenţa Fondului Suveran. Ţinta noastră este ca pentru fiecare euro investit de la bugetul de stat Fondul Suveran să contribuie cu 2 euro şi, în acelaşi timp, să mobilizeze alţi 7 euro de la investitori instituţionali şi investitori privaţi”, a declarat Viorel Ştefan.

Potrivit acestuia, Fondului Suveran va putea mobiliza resurse proprii de o manieră uşoară la nivel de 4-5 miliarde de euro în primii doi – trei ani de funcţionare, iar prin acest mecanism capacitatea de finanţare disponibilă pentru proiecte de infrastructură ar putea să ajungă până la 15-20 de miliarde de euro anual, luând în calcul aici şi participarea sectorului bancar.

„Cu alte cuvinte, utilizând cele două mecanisme, parteneriat public – privat şi Fondul Suveran de Dezvoltare Investiţii, putem ajunge la nivelul de investiţii de 8-10% din PIB, la care participarea statului ar fi dimensionată la 0-1,2% din PIB”, a spus Viorel Ştefan.

Acesta a precizat că Fondul Suveran va trebui să fie construit pe baza celor mai ridicate standarde de guvernanţă corporativă şi transparenţă. În acest sens, întreaga construcţie legislativă şi operaţională care va sta la baza Fondului se va realiza cu aplicarea celor 24 principii şi practici Santiago, promovate de Forumul Internaţional al Fondurilor Suverane de Investiţii, care reprezintă cele mai bune practice în domeniu pentru fondurile de investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...