British Airways îi va despăgubi pe clienţii afectaţi de furtul de date

Clienţii companiei aeriene British Airways afectaţi de furtul de date vor fi despăgubiţi, a promis vineri directorul general al operatorului aerian britanic, Alex Cruz, informează AFP citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 07 sept. 2018, 09:39
British Airways îi va despăgubi pe clienţii afectaţi de furtul de date

British Airways, parte a grupului International Airlines Group (IAG), a anunţat joi că aproximativ 380.000 de clienţi ar putea fi afectaţi de furtul datelor de pe cardurile folosite pentru comenzi online. Sunt vizaţi cei care au făcut rezervări online sau cu ajutorul aplicaţiei mobile, din 21 august până în 5 septembrie. Clienţilor care şi-au folosit cardurile bancare în perioada respectivă pentru a cumpăra bilete de avion de la British Airways li se recomandă să contacteze băncile emitente şi să urmeze recomandările acestora.

„Îi vom despăgubi pentru toate pierderile financiare pe care le-au suferit”, a declarat directorul general al British Airways, adăugând că prioritatea companiei este să îi contacteze pe toţi clienţii afectaţi.

Alex Cruz a precizat că datele furate sunt cele referitoare la nume, adresă, email şi mai ales cele privind cardurile bancare, respectiv, număr, data expirării şi codul de securitate. În schimb, piraţii nu au reuşit să aibă acces la itinerariile zborurilor sau informaţiile referitoare la paşapoartele pasagerilor.

British Airways susţine că în prezent funcţionarea site-ului său de Internet şi a aplicaţiei mobile a revenit la normal, iar clienţii pot să se înregistreze online.

Aceasta nu este prima problemă informatică cu care s-a confruntat British Airways. În luna mai 2017, activitatea companiei britanice a fost afectată de o problemă de alimentare cu electricitate care a obligat-o să anuleze 726 de zboruri, adică 28% din zborurile programate pe perioada unui weekend prelungit. Acest incident a provocat un haos imens pe aeroporturile londoneze Heathrow şi Gatwick, afectând 75.000 de pasageri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...