Lovitură „nucleară” pentru Ungaria în Parlamentul European: vot favorabil pentru activarea Articolului 7 din Tratatul UE. Reacţia lui Orban

Parlamentul European a aprobat, miercuri, o rezoluție prin care se demarează împotriva Ungariei procedura pentru declanșarea Articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. La finalul procedurii, Budapesta ar putea rămâne fără drept de vot. Ungaria este a doua țară în cazul căreia se aplică această procedură, după Polonia, scrie Digi24.ro
Economica.net - mie, 12 sept. 2018, 11:19
Lovitură

Rezoluția a fost votată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă și 48 de abțineri.

Este un vot foarte important, pentru că este pentru prima oară când declanșarea procedurii de sancționare a Ungariei pentru derapajele în privința statului de drept se decide în Parlamentul European, unde erau necesare două treimi din voturi. În cazul Poloniei, procedura a fost declanşată de Comisia Europeană.

Parlamentul European a dezbătut marți oportunitatea de a declanșa sau nu o procedură rar folosită (articolul 7 din Tratatul UE, denumit şi „opţiunea nucleară”) care vizează sancționarea Ungariei pentru că ar exista un risc clar de încălcare gravă a valorilor pe care s-a fondat Uniunea.

 

Raportul Sargentini detaliază o listă lungă de ‘îngrijorări’ referitoare la încălcarea libertăţilor şi valorilor UE în presă, în sânul universităţilor, împotriva minorităţilor, a migranţilor, dar şi în materie de corupţie şi de independenţă a justiţiei.

În dezbaterea consacrată situaţiei din Ungaria şi desfăşurate marţi în plenul PE, premierul ungar Viktor Orban a subliniat că raportul Sargentini „insultă Ungaria şi insultă onoarea naţiunii ungare”.

„Spuneţi nici mai mult nici mai puţin decât că poporul ungar nu poate decide singur ce este în propriul interes. Credeţi că ştiţi mai bine ce vrea poporul ungar”, a acuzat Orban, explicând că deciziile Ungariei sunt luate de alegători, la alegerile legislative.

Mai mult, a denunţat premierul ungar, raportul Sargentini foloseşte standarde duble, constituie un „abuz de putere” şi modul de aprobare a acestuia încalcă tratatul de bază al UE. El a recunoscut că Budapesta are vederi „radical” diferite faţă de migraţie, dând însă asigurări că guvernul său nu ar „merge niciodată atât de departe încât să-i reducă la tăcere pe cei care nu sunt de acord”.

„Ungaria nu va ceda în faţa şantajului”, a insistat premierul ungar, ci „îşi va apăra graniţele şi valorile europene ale democraţiei”. „Chiar şi de dumneavoastră, dacă va fi necesar”, a menţionat Viktor Orban în faţa eurodeputaţilor.

Comisia a început deja procedura privind statul de drept  împotriva Poloniei din cauza îngrijorărilor privind independenţa justiţiei. Varşovia şi-ar putea pierde dreptul de vot dacă va fi găsită vinovată.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat că toate hotărârile Curţii Europene de Justiţie trebuie respectate, făcând referire, cel mai probabil, la comentariile viceprim-ministrului polonez, Jaroslaw Gowin, care afirmase că Polonia poate ignora astfel de decizii.

„Trebuie să fim foarte clari: deciziile Curţii Europene de Justiţie trebuie să fie respectate şi implementate. Acest lucru este vital. Uniunea Europeană este o comunitate în care domneşte legea. Respectarea statului de drept şi a deciziilor Curţii nu este opţională”, a precizat Juncker.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia de petrol a lumii a suferit în luna martie cea mai mare scădere înregistrată vreodată
Producţia de petrol a lumii a suferit în luna martie cea mai mare scădere înregistrată vreodată
Producţia mondială de petrol a coborât cu 10,1 milioane de barili pe zi (mbd) în luna martie, până la 97 de milioane barili zilnic, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, aceasta fiind......
Interzis pentru bateriile portabile în avioane, în Japonia, începând cu 24 aprilie
Interzis pentru bateriile portabile în avioane, în Japonia, începând cu 24 aprilie
Japonia va interzice utilizarea bateriilor portabile în avioane începând cu 24 aprilie, a anunţat marţi Ministerul Terenurilor, ...
Livrările BMW Group din primul trimestru au scăzut cu 3,5%. Comenzile sunt însă în creștere
Livrările BMW Group din primul trimestru au scăzut cu 3,5%. Comenzile sunt însă în creștere
Grupul german BMW a vândut la nivel mondial în primele trei luni din acest an 565.748 de vehicule, valoare în scădere ...
Recensământ BNR – Ce se întâmplă în familia „tradiţională” românească. Banca Naţională merge în gospodăriile din ţară să vadă care e situaţia financiară a populaţiei
Recensământ BNR – Ce se întâmplă în familia „tradiţională” românească. Banca Naţională merge ...
Recensământ BNR - Banca Naţională a României (BNR) va realiza cercetarea statistică "Finanţarea şi consumul gospodăriilor ...