CE vrea o supraveghere consolidată a combaterii spălării banilor pentru un sector financiar şi bancar stabil

Comisia Europeană a propus miercuri consolidarea în continuare a  supravegherii instituţiilor financiare ale UE, pentru a răspunde mai bine ameninţărilor legate de spălarea banilor şi de finanţare a terorismului, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.
Economica.net - mie, 12 sept. 2018, 14:44
CE vrea o supraveghere consolidată a combaterii spălării banilor pentru un sector financiar şi bancar stabil

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg că „Cetăţenii europeni  se aşteaptă ca Uniunea să îi protejeze. Astăzi, propunem măsuri care să ne permită să combatem spălarea banilor într-un mod mai eficace la nivel transfrontalier”.

Deşi UE dispune de norme solide privind combaterea spălării banilor, cazurile recente legate de spălarea banilor din unele bănci din UE au provocat îngrijorări privind faptul că supravegherea şi asigurarea respectării acestor norme nu sunt întotdeauna puse în aplicare în mod eficace în întreaga UE, se arată în comunicat.

Acest lucru creează nu numai riscuri pentru integritatea şi reputaţia sectorului financiar european, dar poate avea implicaţii şi asupra stabilităţii financiare a anumitor bănci. Prin urmare, în contextul eforturilor mai ample de finalizare a uniunii bancare şi a uniunii pieţelor de capital, Comisia Europeană a propus miercuri modificarea Regulamentului de instituire a Autorităţii Bancare Europene (EBA) cu scopul de a consolida rolul instituţiei în supravegherea fenomenului de  spălare a banilor în sectorul financiar.

Această modificare face parte dintr-o strategie generală de consolidare a cadrului UE de supraveghere a instituţiilor financiare dintr-o perspectivă prudenţială şi din perspectiva combaterii spălării banilor, pe care Comisia o prezintă într-o comunicare. Aceste măsuri vor contribui la promovarea integrităţii sistemului financiar al UE, asigurând stabilitatea financiară şi protecţia împotriva criminalităţii financiare.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de  capital, a declarat: „Uniunea bancară a Europei trebuie să fie  construită pe baza celor mai înalte standarde de integritate. S-a întâmplat de prea multe ori să nu reuşim să asigurăm supravegherea  combaterii spălării banilor în UE. Astăzi punem la dispoziţia Autorităţii Bancare Europene mijloacele cu ajutorul cărora să se asigure că diferitele autorităţi de supraveghere cooperează şi fac schimb de informaţii privind combaterea spălării banilor şi că normele privind  combaterea spălării banilor sunt puse în aplicare în mod eficient în toate ţările UE. EBA va avea, de asemenea, dreptul de a solicita  investigarea presupuselor încălcări ale normelor şi va fi punctul de contact central al Europei pentru cooperarea cu partenerii internaţionali în ceea ce priveşte aspectele legate de combaterea spălării de bani în sectorul financiar”.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în SUA într-un acord privind confidenţialitatea copiilor
TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în SUA într-un acord privind confidenţialitatea copiilor
Platforma de videoclipuri scurte TikTok a fost de acord să plătească 400 de milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile din SUA privind colectarea de date cu caracter personal ale copiilor,......
Doi salvamari au scos azi din apă ceea ce pare un fragment de dronă, la Năvodari
Doi salvamari au scos azi din apă ceea ce pare un fragment de dronă, la Năvodari
Doi salvamari au fost filmați în timp ce scoteau din Marea Neagră un fragment despre care se presupune că provine de ...
Noi coduri meteo, galbene și portocalii de caniculă. Vin și furtunile
Noi coduri meteo, galbene și portocalii de caniculă. Vin și furtunile
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, ...
România are 4,68 milioane de pensionari, pensia medie este de 2.785 lei
România are 4,68 milioane de pensionari, pensia medie este de 2.785 lei
Un număr de 4.677.789 de pensionari erau înregistraţi la finele lunii iulie 2026 în România, cu 1.003 mai puţini comparativ ...