Bulgaria intenţionează să se opună eventualelor sancţiuni ale UE împotriva Ungariei

Guvernul bulgar intenţionează să se opună eventualelor sancţiuni europene împotriva Ungariei, vizată de lansarea unei proceduri europene excepţionale pentru "riscul" de încălcare a principiilor statului de drept, a anunţat miercuri vicepremierul bulgar Krasimir Karakachanov, citat de AFP.
Economica.net - mie, 19 sept. 2018, 12:53
Bulgaria intenţionează să se opună eventualelor sancţiuni ale UE împotriva Ungariei

Astfel de sancţiuni, asupra cărora statele membre nu ar urma să se pronunţe decât la capătul unui proces îndelungat, „ar constitui o încălcare a suveranităţii unei ţări a Uniunii Europene”, a apreciat responsabilul bulgar, provenit dintr-o formaţiune naţionalistă, aliată dreptei bulgare.

Karakachanov a menţionat că întregul guvern al premierului conservator Boiko Borisov susţine această propunere de veto.

Ea ar urma să fie ratificată fără dificultate în parlamentul de la Sofia, unde nu doar majoritatea guvernamentală, ci şi opoziţia socialistă este favorabilă politicii premierului ungar Viktor Orban.

După votul Parlamentului European, care săptămâna trecută a aprobat declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei prin activarea articolului 7 din Tratatul UE, Polonia a anunţat că ea se va opune eventualelor sancţiuni finale.

Pentru a putea fi instituite sancţiuni împotriva unui stat membru în baza acelui articol este necesar un vot în unanimitate al statelor membre, cu excepţia ţării vizate.

Cinci din cei şase eurodeputaţi bulgari din partidul Gerb al lui Borisov s-au pronunţat împotriva acestei proceduri declanşată de Parlamentul European împotriva Ungariei, iar unul s-a abţinut. Cei doi deputaţi naţionalişti bulgari au votat şi ei împotrivă.

Vicepremierul Karakachanov şi-a exprimat îngrijorarea că în viitor Bulgaria ar putea să facă la rândul ei obiectul unor chemări la ordine din partea UE.

„Dacă Ungaria este vizată în prezent şi tentative de a sancţiona Polonia au fost făcute, Bulgaria ar putea să devină într-o zi obiectul unei propuneri asemănătoare”, a declarat el.

Sofia este criticată cu regularitate de Bruxelles pentru ineficienţa sa în combaterea corupţiei, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...