SUA sancţionează China pentru achiziţionarea de armament rusesc. Ţinta este de fapt Moscova – sursă Reuters

Statele Unite au impus joi sancţiuni împotriva Departamentului de Dezvoltare a Echipamentelor (EDD), agenţia militară chineză care supervizează tehnologia de apărare, transmite Reuters. Motivul este achiziţionarea unor avioane de luptă şi sisteme de rachete din Rusia, cu încălcarea sancţiunilor americane împotriva Moscovei după amestecul în alegerile din SUA, din 2016.
Economica.net - vin, 21 sept. 2018, 05:54
SUA sancţionează China pentru achiziţionarea de armament rusesc. Ţinta este de fapt Moscova - sursă Reuters

Departamentul de Stat de la Washington a anunţat că sancţiunile împotriva EDD intră în vigoare imediat şi îl vizează şi pe directorul agenţiei, Li Shangfu. Acestora li se interzice solicitarea de licenţe de export americane şi participarea la sistemul financiar al SUA, iar cetăţenilor americani li se interzic orice afaceri cu firma şi şeful acesteia, care figurează şi pe lista neagră a Departamentului Trezoreriei.

Tranzacţiile incriminate au avut loc în 2018, prin Rosoboronexport, principala companie rusească de export al armamentului. Concret, China a achiziţionat 10 avioane SU-35 şi echipamente legate de sistemele de rachete aer-sol S-400.

Administraţia americană a adăugat pe lista neagră şi 33 de persoane şi entităţi asociate cu forţele armate şi serviciile de informaţii din Rusia, conform legii din 2017 cunoscute sub acronimul CAATSA (Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act – legea contracarării prin sancţiuni a adversarilor SUA). Relaţiile comerciale cu cei care figurează pe listă atrag sancţiuni de tipul celor aplicate Chinei.

Joi, preşedintele american Donald Trump a emis şi un ordin prezidenţial care facilitează implementarea sancţiunilor.

Sub rezerva anonimatului, un oficial din administraţia SUA a declarat presei că sancţiunile anunţate joi vizează Rusia, nu China, deşi între Washington şi Beijing are loc un conflict comercial tot mai intens.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...