Mai multe cazuri de pestă porcină africană au fost confirmate în Belgia

Numărul mistreţilor infectaţi cu pestă porcină africană din Belgia a ajuns la nouă, au confirmat vineri autorităţile locale, conform agenţiei de presă Belga, transmite DPA.
Economica.net - vin, 21 sept. 2018, 12:57
Mai multe cazuri de pestă porcină africană au fost confirmate în Belgia

Fermierii se tem că epidemia ar putea afecta efectivele de porci, provocându-le pierderi financiare şi restricţii la export.

Este primul focar din Europe Occidentală, virusul fiind deja descoperit în opt ţări din estul UE, precum şi în Ucraina şi în Rusia. Luna trecută, România a confirmat cea mai gravă epidemie de la Al Doilea Război Mondial şi până în prezent, sacrificând peste 300.000 de porci din cauza pestei porcine africane.

Mistreţii găsiţi morţi în centrul provinciei belgiene Luxemburg au provocat îngrijorări în rândul fermierilor din Olanda, Franţa, Germania şi Luxemburg, ţări aflate relativ aproape de locul descoperirii cazurilor. Germania, Spania şi Franţa sunt principalii exportatori de carne de porc din UE, blocul comunitar fiind al doilea mare exportator global de carne de porc după China.

China şi Coreea de Sud – ambele importante pieţe de export – sunt printre statele care şi-au suspendat importurile de carne de porc din Belgia.

Săptămâna trecută, organizaţiile din sectorul agricol belgian au trimis o scrisoare comună solicitând un plan european pentru rezolvarea problemei. Acestea au sugerat adoptarea unor metode pentru sacrificarea animalelor din zonele afectate şi un plan de reducere a populaţiei de mistreţi.

Organizaţiile solicită un plan la nivel european pentru a defini şi proteja zona afectată. „Este posibil ca mistreţii să fi migrat deja peste graniţe şi epidemia să se răspândească spre Franţa şi Luxemburg”, au explicat organizaţiile. Ele vor înfiinţarea rapidă a unui comitet dedicat exportului de carne şi de produse din carne de porc, în care să fie incluse şi organizaţiile din domeniu. Comitetul va prezenta o strategie de limitare a impactului epidemiei asupra exportatorilor belgieni.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament.

Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Te-ar mai putea interesa și
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din produsul intern brut anul acesta....
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Atacurile cibernetice asupra platformelor de criptomonede au provocat pierderi de miliarde de dolari începând din 2025, ...
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintelui Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a evidenţiat ...