Preţul petrolului, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani

Preţul petrolului a crescut vineri cu peste 1%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii patru, după ce sancţiunile Washingtonului împotriva Teheranului au afectat exporturile de ţiţei iranian, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 28 sept. 2018, 16:54
Preţul petrolului, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna noiembrie a urcat vineri la 82,79 dolari, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2014. În trimestrul trei, cotaţia barilului de petrol Brent a crescut cu peste 4%.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna noiembrie a urcat cu 1,03 dolari, ajungând la 73,35 dolari, cel mai ridicat nivel din iulie.

Începând din 2016, Iranul a redevenit un important exportator mondial de petrol după suspendarea sancţiunilor internaţionale, ca urmare a acordului privind programul nuclear iranian, astfel că în luna aprilie 2018 Iranul a exportat peste 2,6 milioane barili de petrol pe zi. Conform acestor date, Iranul este al treilea mare exportator de petrol din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), după Arabia Saudită şi Irak.

Retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul presupune însă că Washingtonul va reintroduce sancţiuni împotriva Iranului în 4 noiembrie.

„Piaţa este în fierbere, deoarece data impunerii sancţiunilor se apropie. Furnizarea de ţiţei se va reduce”, a avertizat analistul Phil Flynn, de la Price Futures Group în Chicago.

Washingtonul cere cumpărătorilor de ţiţei iranian să-şi reducă importurile la zero pentru a forţa Teheranul să negocieze un nou acord nuclear şi să-şi reducă influenţa în Orientul Mijlociu.

Alte state membre OPEC şi-au majorat producţia în ultimele luni, dar stocurile la nivel global sunt în scădere, susţin analiştii.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Arabia Saudită şi alţi producători din afara cartelului au discutat o posibilă majorare a producţiei, de aproximativ 500.000 de barili pe zi (bpd).

În mai 2018, Iranul exporta 2,71 milioane bpd, aproape 3% din consumul global zilnic de ţiţei.

Richard Robinson, director la Ashburton Global Energy Fund, se aşteaptă ca preţul petrolului să crească în continuare.

„Credem că o combinaţie între reducerea furnizării, majorarea cererii, scăderea stocurilor pe plan global şi capacitatea redusă de depozitare va sprijini majorarea preţului la barilul de ţiţei, care ar putea depăşi 90 de dolari până la sfârşitul anului”

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...