Rădulescu (BNR): programul Prima Casă ar trebui schimbat din forma actuală, să aibă un rol social

Programul "Prima Casă" ar trebui schimbat, în sensul că el ar trebui să aibă un rol social pentru a permite cumpărarea de locuinţe mai mici, a declarat, sâmbătă, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), Eugen Rădulescu, menţionând că vorbeşte în nume personal.
Economica.net - S, 06 oct. 2018, 09:28
Rădulescu (BNR): programul Prima Casă ar trebui schimbat din forma actuală, să aibă un rol social

„Prima Casă a fost un program bine construit de la început, chiar dacă nu a avut rol social în niciun fel. El nu a avut rol social. El a fost construit în anul 2009 sau 2010, când era o îngheţare completă a creditului bancar post-criză şi nu se mai construia nimic, locuinţe, şi atunci guvernul a intervenit cu acest program care nu a avut rol social la început. Pe măsură, însă, ce piaţa a început să se reîncălzească şi să pornească din nou la drum, s-a pus problema ca acest credit să devină mai degrabă cu un caracter social. Nu s-a întâmplat asta. Măsurile care s-au adoptat ulterior pentru creditul ‘Prima Casă’ nu au condus la această îndreptare mai degrabă către social, ci aş zice că dimpotrivă… Eu, personal, găsesc că în forma în care este în momentul de faţă el trebuie schimbat. El trebuie să se adreseze în mod special celor care au resurse mai puţine şi să nu fie pentru case de vacanţă”, a spus Eugen Rădulescu, la un seminar organizat la Sinaia de Consiliul Concurenţei şi Consiliul Patronatelor Bancare din România.

Acesta a afirmat că acum, prin intermediul programului, sunt achiziţionate case de vacanţă, respectiv „juniorul familiei ia creditul şi cumpără casă de vacanţă”.

„Adică el cumpără o locuinţă la Mangalia, la Poiana Braşov. E voie. Nu există nicio interdicţie”, a adăugat Rădulescu.

Eugen Rădulescu a precizat că, în momentul de faţă, sunt folosite de multe ori creditele „Prima Casă” pentru apartamente şi alte locuinţe mult mai scumpe decât plafonul creditului.

„Creditul este dat pentru locuinţe din acestea, obişnuite, de 70.000 – 80.000 de euro şi sunt cumpărate, practic, apartamente de 300.000 de euro, din care creditul ‘Prima Casă’ este de 60.000 de euro şi restul vine de acasă, de la mama. Nu e normal. Creditul ‘Prima Casă’ ar trebui să aibă un caracter mai degrabă social, să-i ajute pe cei care nu pot să se împrumute în condiţiile pieţei şi care vor să cumpere ceva mic”, a explicat reprezentantul BNR.

Potrivit acestuia, programul „Prima Casă” s-a dovedit extrem de bun ca produs de creditare, iar rata de neperformanţă este foarte scăzută.

Rădulescu a adăugat că BNR nu poate modifica acest program, deoarece este unul guvernamental.

Te-ar mai putea interesa și
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Retragerile online nu mai durează zile întregi. Noile aplicații financiare au redus timpul la câteva secunde, deci regulile jocului s-au schimbat complet. Dar ce înseamnă asta pentru......
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avansează în derularea investiției de instalare ...
Norvegia a vândut petrol de 6 miliarde de dolari în doar o lună, cea mai mare valoare din istorie
Norvegia a vândut petrol de 6 miliarde de dolari în doar o lună, cea mai mare valoare din istorie
Valoarea exporturilor de ţiţei ale Norvegiei a crescut în luna martie până la un nivel record, în contextul izbucnirii ...
Măsurile de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare – Consiliul Fiscal
Măsurile de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare – Consiliul Fiscal
Adoptarea măsurilor de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare, consideră ...