Premierul Japoniei merge în China. Prima vizită a unui şef al Guvernului nipon la Beijing din 2011

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe va efectua o vizită în China în intervalul 25-27 octombrie, prima a unui şef al guvernului japonez în această ţară începând din 2011, a comunicat vineri Beijingul, în contextul creşterii presiunilor comerciale ale Statelor Unite asupra celor două ţări, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - vin, 12 oct. 2018, 10:52
Premierul Japoniei merge în China. Prima vizită a unui şef al Guvernului nipon la Beijing din 2011

Shinzo Abe, la putere de la sfârşitul lui 2012, la fel ca preşedintele chinez Xi Jinping, se va deplasa în China cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la semnarea tratatului de pace şi prietenie între cele două state, a anunţat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Beijing, Lu Kang.

Această vizită ‘va repune relaţiile bilaterale pe un făgaş bun’, a dat asigurări Lu, subliniind că cei doi vecini vor face eforturi pentru ‘a apăra împreună multilateralismul şi liberul schimb’.

Abe îşi anunţase luna trecută intenţia de a întreprinde o vizită în China în acest an, în speranţa aducerii ‘la un nou nivel’ a relaţiilor foarte dificile dintre Tokyo şi Beijing, care rămân marcate de amintirea invaziei japoneze în Al Doilea Război Mondial.

Shinzo Abe şi Xi Jinping s-au întâlnit de mai multe ori în ultimii ani în marja unor summituri internaţionale, dar niciun premier japonez nu s-a deplasat în China din 2011, după cum niciun preşedinte chinez nu a vizitat Japonia din 2010.

Într-un discurs pronunţat la mijlocul lui septembrie, în Rusia, Abe a vorbit despre intenţia sa de a-l invita pe preşedintele Xi în Japonia.

La revenirea sa la putere, Abe a luat o poziţie fermă în diferendele teritoriale între cele două state în Marea Chinei de Est, agravând la acel moment tensiunile cu Beijingul. Ulterior însă, el şi-a atenuat poziţia şi a făcut apel la China să exercite presiuni asupra Phenianului, aliatul Beijingului, pentru a renunţa la programele nuclear şi balistic.

De altfel, Shinzo Abe a salutat apropierea spectaculoasă dintre Coreea de Nord şi SUA, marcată de summitul Trump- Kim de pe 12 iunie, în Singapore, şi nu a exclus posibilitatea de a se întâlni el însuşi cu liderul de la Phenian.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...