PMP: În cadrul rectificării bugetare se disponibilizează sume care nu pot fi cheltuite până la finele anului

Primăria Capitalei informează că proiectul de rectificare bugetară, aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, disponibilizează o parte din sumele prevăzute pentru anumite proiecte, dar care nu pot fi cheltuite până la sfârşitul anului, banii fiind redistribuiţi pentru plata compensaţiei la transportul în comun şi finanţarea subvenţiei la apă caldă şi căldură.
Economica.net - mie, 17 oct. 2018, 14:54
PMP: În cadrul rectificării bugetare se disponibilizează sume care nu pot fi cheltuite până la finele anului

„Se disponibilizează o parte din sumele previzionate la începutul anului bugetar pentru anumite proiecte, sume care, din motive obiective, nu vor mai putea fi cheltuite până la sfârşitul anului. Aceste disponibilizări de credite au fost redistribuite, în principal, pentru plată, până la sfârşitului anului, a obligaţiilor Municipiului Bucureşti în ceea priveşte: plata compensaţiei la transportul în comun în valoare de 200 milioane de lei; finanţarea subvenţiei la apă caldă şi căldură, precum şi plata în avans a gazelor naturale pentru iarnă 2018-2019, în valoare de 351 de milioane lei; plata parţială a achiziţiei imobilului-teren ‘Parc Verdi’, în valoare de 52 de milioane de lei; finanţarea granturilor pentru unităţile de învăţământ, în valoare de 32,8 milioane lei”, se arată într-un comunicat transmis de PMB.

Primăria a dorit să contrazică o serie de informaţii care circulă în spaţiul public, subliniind că prin proiectul de rectificare bugetară nu se alocă bani pentru lăcaşurile de cult sau pentru activităţi recreative.

„De fiecare dată când pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti se află proiecte de rectificare bugetară, în spaţiul public, din varii interese, apar informaţii false prin care se interpretează greşit, deliberat sau nu, alocările bugetare ale Primăriei Municipiului Bucureşti. Şi în acest caz, afirmaţiile de tip ‘se taie bani de la străzi şi se dau la biserici’ sunt eronate şi nu reprezintă altceva decât dezinformări ale opiniei publice, menite să creeze reacţii negative în mediul public. Persoanele care emit astfel de teorii, fie nu înţeleg rectificarea bugetară în cauză, fie ignoră, în mod voit, realitatea. Mai mult decât atât, autorii articolelor de presă apărute în mediul online nu au solicitat informaţii sau clarificări Primăriei Municipiului Bucureşti înainte de publicarea materialelor, ceea ce dovedeşte faptul că scopul acestor ştiri nu este informarea opiniei publice, ci denigrarea activităţii Primăriei Municipiului Bucureşti”, a precizat primarul general, Gabriela Firea.

PMB a contrazis şi informaţia conform căreia s-ar suplimenta bugetul cu 70 milioane de lei la capitolul „Cultură, recreere şi religie”.

„În fapt, această sumă reprezintă credite de angajament pentru obiectivul de investiţii ‘Consolidare imobil Teatrul Mic’, în conformitate cu indicatorii tehnico-economici aprobaţi prin HCGMB nr. 500-2018 şi nu credite bugetare. Mai exact, această sumă nu va putea fi cheltuită până la sfârşitul anului, ea reprezentând un angajament multianual absolut necesar pentru a se putea demara procedurile pentru contractarea lucrărilor de consolidare la acest obiectiv. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Legii Finanţelor Publice Locale nr 273-2006, nicio investiţie nu poate fi demarată dacă nu are credite de angajament aprobate în buget”, se arată în comunicat.

Primăria a menţionat că, în realitate, bugetul la capitolul ” Cultură, Recreere şi Religie” se diminuează cu suma de 13,39 milioane lei.

„În ceea ce priveşte majorarea bugetului Creart, despre care se face vorbire, precizăm că bugetul acestei instituţii se majorează ca urmare a sponsorizărilor primite în ultima perioadă şi, în conformitate cu Legea Finanţelor Publice Locale, aceste sume se includ în buget, prin rectificare, după încasare”, a arătat aceeaşi sursă.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...