Ministrul Turismului promite că pârtiile din Munţii Făgăraş nu vor afecta ariile protejate

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat că pârtiile ce vor fi amenajate în zona Bâlea, în Munţii Făgăraşului, nu vor afecta ariile protejate.
Economica.net - mie, 17 oct. 2018, 16:18
Ministrul Turismului promite că pârtiile din Munţii Făgăraş nu vor afecta ariile protejate

„Am reuşit pe domeniul schiabil din Munţii Făgăraş să am mai multe întâlniri cu primarii (…), am fost cu ei şi la Ministerul Mediului, astfel încât să poată fi obţinut avizul de mediu care este extrem de important, fiind şi o zonă protejată, să poată să fie obţinut uşor, adică proiectul să ocolească acele zone care au regim de protecţie strictă”, a declarat ministrul Bogdan Trif, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului Turismului, pârtiile de schi vor fi trasate „în afara ariilor protejate sau să intersecteze ariile protejate pe o distanţă cât mai mică, astfel încât impactul acelui proiect să fie minim faţă de mediu.”

Ministrul Trif a declarat în luna mai că dezvoltarea de pârtii la Bâlea va duce la dublarea capacităţii schiabile din România.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
Lucrările la lotul 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, ultimul aflat în construcție, au ajuns la 85%, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare......
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și îndeamnă pasagerii să-și recupereze banii de la procesatorul de plăți
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și ...
Compania aeriană Dan Air a anunțat într-un comunicat de presă că rezervările pentru care Netopia nu a decontat banii, ...
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii doresc o tranziţie energetică care să reducă costurile, să crească autonomia şi să aducă beneficii pentru ...
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni – Henri Coandă. Celulă de criză – Lista avioanelor afectate în toată Europa
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni – Henri Coandă. Celulă de criză – Lista avioanelor afectate în toată ...
Trei curse aeriene din sau către Italia au fost nevoite să îşi modifice traseele joi, în urma unor alerte privind prezenţa ...