UE va formula un avertisment oficial faţă de proiectul de buget al Italiei

Autorităţile europene îşi vor prezenta, joi, în mod oficial îngrijorările cu privire la proiectul de buget al Italiei prin trimiterea unei scrisori oficiale de avertisment, a declarat pentru Reuters un oficial european.
Economica.net - J, 18 oct. 2018, 15:43
UE va formula un avertisment oficial faţă de proiectul de buget al Italiei

Potrivit sursei citate, comisarul european pentru economie, Pierre Moscovici, va înmâna această scrisoare ministrului italian de Finanţe, Giovanni Tria, la Roma. Oficialul citat a mai spus că Executivul comunitar se aşteaptă la un răspuns din partea autorităţilor italiene, şi posibile modificări la proiectul de buget, înainte de a lua noi măsuri.

În replică, premierul Italiei, Giuseppe Conte, a apărat proiectul de buget pe 2019 pe care l-a apreciat ca fiind unul „minunat” şi totodată a dezminţit că ar exista divergenţe în rândul coaliţiei guvernamentale cu privire la planurile fiscale.

Proiectul de buget pe 2019, aprobat luni de Cabinetul de la Roma, va duce la majorarea deficitului într-o perioadă în care regulile UE spun că ar trebui să scadă, în condiţiile în care se majorează sumele pentru cheltuielile sociale şi se reduce vârsta de pensionare. Astfel, deficitul ar urma să crească de la 1,8% din produsul intern brut în 2018 la 2,4% în 2019, apoi să scadă la 2,1% în 2020 şi să revină la 1,8% în 2021.

Oficialul european citat de Reuters mai susţine că şi alte state membre ale zonei euro vor primi scrisori din partea Comisiei Europene cu privire la proiectele lor de buget, însă Italia este singura ţară în cazul căreia Comisia susţine că există riscul unei abateri serioase de la obiectivele fiscale ale UE. „Italia este un caz special” a apreciat oficialul, potrivit căruia autorităţile de la Roma vor primi încă de joi scrisoarea Comisiei, în timp ce celelalte state vor fi informate vineri.

Conform regulilor UE, trimiterea unei scrisori oficiale de avertisment ar putea fi urmată, în data de 29 octombrie, de o decizie a Comisiei de respingere a proiectului de buget al Italiei, o decizie fără precedent care ar putea agita şi mai mult pieţele financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...