Bănicioiu: Proiectul cu spitalele regionale, lansat de cel puţin 25 de ori. Pierdem fondurile europene

Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a afirmat, sâmbătă, că România pierde bani europeni destinaţi construirii de spitale regionale, precizând că astfel de fonduri vor fi procurate cu greu de la organismele comunitare de la Bruxelles.
Economica.net - S, 20 oct. 2018, 11:22
Bănicioiu: Proiectul cu spitalele regionale, lansat de cel puţin 25 de ori. Pierdem fondurile europene

„În afară de proiectele vechi pe care le tot redeschidem, concret nu s-a făcut nimic. Concret s-au pierdut banii şi, după părerea mea, şi oportunitatea, pentru că va fi foarte greu să mergi din nou la Bruxelles să ceri bani europeni, să spui: ‘Da, am avut nişte sute de milioane, nu le-am cheltuit, n-am ştiut ce să facem cu ei, dar mai daţi-ne încă câteva sute că de data asta ne vom ţine de cuvânt”, a spus Bănicioiu, la o dezbatere organizată de Pro România.

El a afirmat că subiectul construcţiei se reduce la promisiuni, proiectul dedicat spitalelor regionale fiind lansat „de cel puţin 25 de ori”.

„Construcţia de noi spitale sunt la modul ăsta: Toată lumea le promite, cred că s-au construit vreo 200 de spitale noi, dar, din păcate, cred că doar noi am finalizat, pe cel de oncologie de la Iaşi. Cred că Institutul de Oncologie Regional Iaşi este funcţional. Este singurul spital de stat construit în România după 1989. (…) Bineînţeles, în 2014, ne-am dus la Bruxelles, am negociat şi am cerut bani europeni pentru spitale regionale. (..) E aceeaşi discuţie despre spitale regionale pe care le vom construi pe bani europeni. Diferenţa este că în 2014 şi în 2015 eu am semnat pe 600 de milioane de euro, între timp am văzut că luna trecută mai rămăseseră 150. Deci am pierdut 450. Sau nu ştim ce s-a întâmplat, sau n-am depus proiectele la timp. Ba, mai mult decât atât, s-au schimbat studiile de fezabilitate, locaţiile de şapte ori. Tocmai se încheie 2018, exerciţiul este pe 2014 – 2020, deci practic, banii pe care i-am negociat noi atunci (..) i-am luat ca să-i pierdem ulterior. Cred că, din 2015 când eu am lansat proiectul şi am semnat acordul de parteneriat pentru parteneriatul respectiv – era un prilej de bucurie – eu am mai venit în ţară de mai multe ori, practic era aceeaşi ceremonie, iarăşi se semna pentru aceiaşi bani, pentru acelaşi proiect. Deci a fost lansat proiectul acesta cu spitalele regionale de cel puţin 25 de ori. Cred că şi luna trecută se lansa iarăşi la Craiova sau la Iaşi spitalul regional”, a spus Bănicioiu.

Acesta a arătat că spitalele private nu sunt suficient de multe ca să constituie o alternativă la sistemul public şi a pledat pentru realizarea unui sistem privat de asigurări care să poată acoperi astfel de cheltuieli.

Fostul ministru a apreciat că mărirea salariilor a fost singurul său proiect continuat de actualii guvernanţi, ajungându-se până la dublarea lor, dar a atras atenţia asupra capacităţii susţinerii acestui proces după anul 2019.

Pro România organizează, sâmbătă, dezbateri împreună cu societatea civilă, partenerii sociali şi mediul academic pe următoarele domenii: fonduri europene, administraţie publică, incluziune socială, relaţia cu partenerii sociali şi societatea civilă, politică externă, educaţie, energie, transporturi, justiţie, agricultură, mediu, economie, debirocratizare, sănătate şi digitalizare.

Te-ar mai putea interesa și
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025, de aproape patru ori mai mare decât în anul anterior
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025, de aproape patru ori mai mare decât în anul ...
Autoritățile române au confiscat în 2025 circa 212 milioane de țigarete de contrabandă, cu o valoare estimată pe piața neagră de peste 197 de milioane de lei, potrivit datelor agregate pe......
Un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului DORA. Cost suplimentar sau investiție strategică pentru bănci și entități financiare ne-bancare?
Un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului DORA. Cost suplimentar sau investiție strategică pentru bănci și entități ...
Cum și-a recalibrat Europa reziliența digitală financiară și cum stă România la un an de la adoptarea Regulamentului ...
Satellite Connect Europe se lansează pentru a furniza conectivitate prin satelit, direct către dispozitive, operatorilor de telefonie mobilă din Europa
Satellite Connect Europe se lansează pentru a furniza conectivitate prin satelit, direct către dispozitive, operatorilor ...
Ambiția satellite Connect Europe ține de extinderea acoperirii serviciilor mobile dincolo de limitele rețelelor terestre. ...
Conducta rusească Drujba – Ungaria şi Slovacia creează o comisie pentru analizarea situaţiei tranzitului de petrol din Rusia
Conducta rusească Drujba – Ungaria şi Slovacia creează o comisie pentru analizarea situaţiei tranzitului de petrol ...
Ungaria şi Slovacia au creat o comisie comună pentru a investiga starea conductei petroliere Drujba din Ucraina şi pentru ...