Capitalizarea Apple a scăzut sub 1.000 de miliarde de dolari

Grupul informatic american Apple a avertizat că vânzările în sezonul sărbătorilor de iarbă vor fi probabil sub aşteptările analiştilor de pe Wall Street, directorul general Tim Cook dând vina pe încetinirea de pe pieţele emergente şi costurile fluctuaţiilor valutare, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 02 nov. 2018, 08:53
Capitalizarea Apple a scăzut sub 1.000 de miliarde de dolari

Grupul informatic american Apple a avertizat că vânzările în sezonul sărbătorilor de iarbă vor fi probabil sub aşteptările analiştilor de pe Wall Street, directorul general Tim Cook dând vina pe încetinirea de pe pieţele emergente şi costurile fluctuaţiilor valutare, transmite Reuters.

Avertismentul a dus joi la scăderea cu 7% a acţiunile Apple la Bursa de la New York, astfel încât capitalizarea bursieră a companiei americane a scăzut sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari. Estimarea Apple ar putea, de asemenea, să adâncească temerile investitorilor privind companiile din domeniul tehnologic, îngrijorări care au provocat declinul titlurilor Amazon şi Google.

Apple se aşteaptă la venituri între 89 şi 93 de miliarde de dolari în trimestrul patru din 2018, în timp ce analiştii estimau 93 de miliarde de dolari.

Cook a declarat pentru Reuters că Apple „vede o anumită slăbiciune macroeconomică pe unele pieţe emergente”. Ulterior, şeful Apple le-a spus investitorilor că pieţele slabe includ Brazilia, India, Rusia şi Turcia.

În trimestrul trei din 2018, Apple a înregistrat venituri de 62,9 miliarde de dolari şi un profit per titlu de 2,91 dolari, depăşind aşteptările analiştilor, care estimau venituri de 61,5 miliarde de dolari şi un profit pe acţiune de 2,79 dolari.

În această perioadă Apple a vândut 46,9 milioane de iPhone-uri, sub estimările analiştilor, de 47,5 milioane de iPhone-uri, dar preţul mediu de vânzare al iPhone-urilor a fost 793 dolari, peste estimările analiştilor, de 750,78 dolari.

Dar Cook a avertizat că este prudent în privinţa vânzărilor în sezonul sărbătorilor de iarnă, după ce Apple a lansat mai devreme modelele premium XS şi XS Max.
De asemenea, fluctuaţiilor valutare vor avea un impact negativ de două miliarde de dolari, a declarat Cook.

Analiştii susţin că tensiunile comerciale dintre SUA şi China vor afecta vânzările companiei, însă Cook s-a declarat încântat de performanţele Apple pe piaţa chineză, unde veniturile au crescut cu 16%, la 11,4 miliarde de dolari, al cincilea trimestru consecutiv în care veniturilor au urcat cu peste 10%.

Pentru anul său fiscal 2018, care s-a încheiat la 30 septembrie, Apple a raportat venituri de 265,6 miliarde de dolari şi un profit de 11,91 dolari per titlu, depăşind estimările privind venituri de 264 miliarde de dolari şi un profit de 11,79 dolari pe acţiune.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...