Fostul ministru Valerian Vreme, achitat în dosarul licenţelor Microsoft. Decizia nu este definitivă

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Valerian Vreme a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea licenţelor Microsoft.
Economica.net - vin, 02 nov. 2018, 09:19
Fostul ministru Valerian Vreme, achitat în dosarul licenţelor Microsoft. Decizia nu este definitivă

„În temeiul art. 396, alin. 5, rap. la art. 16 alin. 1, lit b, teza I, achită pe inculpatul Vreme Valerian pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În baza art. 25, alin. 5 Cod de procedură penală, lasă nesoluţionată latura civilă a cauzei, vizând pretenţiile formulate de partea civilă Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. În baza art. 397 alin. 5 rap. la art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală, menţine măsura asiguratorie a sechestrului asigurător, instituită prin ordonanţa nr. 204/P/2017 din data de 11.09.2017, necesară acoperirii pagubei cauzată Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin săvârşirea infracţiunii”, se arată în hotărârea instanţei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Valerian Vreme, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli.

Procurorii mai spun că acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.

Conform aceleiaşi surse, D.Con-Net AG a achiziţionat licenţele respective la preţul de 2.612.805 euro şi, ulterior, Ministerul Comunicaţiilor a achitat acestei firme suma totală de 13.904.599 de euro.

„Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte, un prejudiciu Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar, pe de altă parte, un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG”, mai spun procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...