Annegret Kramp-Karrenbauer, prezentată drept „succesoarea” Angelei Merkel, şi-a oficializat candidatura la preşedinţia CDU

Annegret Kramp-Karrenbauer, prezentată drept "succesoarea" Angelei Merkel, şi-a oficializat miercuri, la Berlin, candidatura pentru preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate (CDU), asumându-şi legătura cu cancelarul federal german, informează miercuri AFP.
Economica.net - mie, 07 nov. 2018, 13:22
Annegret Kramp-Karrenbauer, prezentată drept

Supranumită „AKK”, dar şi „Merkel 2” sau „Merkel bis”, Annegret Kramp-Karrenbauer, care este din februarie secretar general al partidului, se numără printre favoriţii la succesiunea liderei germane Angela Merkel, care a renunţat la sfârşitul lui octombrie să candideze pentru conducerea partidului, ce se va reuni în congres în decembrie.

Annegret Kramp-Karrenbauer, 56 de ani, originară din landul Saar, a adresat omagii Angelei Merkel, a cărei „eră”, a recunoscut ea, se apropie de sfârşit, atât în cadrul partidului, cât şi la conducerea ţării. „Astăzi, este clar (…) că Angelei Merkel trebuie să i se mulţumească pentru multe lucruri”, a estimat ea, asumând o continuitate cu linia trasată de cancelarul federal. „Te ridici întotdeauna pe umerii predecesorului tău”, a justificat Annegret Kramp-Karrenbauer, ai cărei detractori o critică pentru lipsa de carismă.

Ea a explicat în timpul unei conferinţe de presă că vrea să deschidă „un nou capitol” în această continuitate, în timp ce principalii săi rivali, Friedrich Merz şi Jens Spahn, vor în mod clar să întoarcă pagina, primul evocând „o reînnoire”, al doilea „un nou start”.

Fără a formula critici directe împotriva Angelei Merkel, care în urma unei înfrângeri electorale a fost nevoită să-şi anunţe retragerea politică după 13 ani de conducere, „AKK” şi-a fixat drept priorităţi securitatea, prosperitatea economică, relansarea proiectului european, digitalizarea şi problema integrării, într-un context de ascensiune a extremei drepte.

Alegerea noului lider al CDU de către circa o mie de delegaţi ai partidului va avea loc între 7 şi 8 decembrie, la Hamburg.

Te-ar mai putea interesa și
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ce valoarea cumpărăturilor online de bunuri și servicii a atins 12,9......
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...