OTP Bank România: profit aproape dublu la sfârşitul trimestrului 3, de 68,7 milioane lei

OTP Bank România a înregistrat, în primele 9 luni din 2018, un profit ajustat după impozitare de 68,7 milioane lei (15,09 milioane euro), aproape dublu faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform rezultatelor prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele de raportare ale Grupului, prezentate într-un comunicat al băncii.
Economica.net - lun, 12 nov. 2018, 11:26
OTP Bank România: profit aproape dublu la sfârşitul trimestrului 3, de 68,7 milioane lei

Volumul creditelor performante, ajustat la cursul de schimb, a crescut cu 11% de la an la an, susţinut de o creditare mai solidă în segmentul IMM, cu 29% de la an la an. Creditele ipotecare au cunoscut o creştere moderată, de 5% faţă de anul trecut. În schimb, în cazul creditelor noi, creditarea ipotecară şi cea a IMM-urilor au înregistrat un impuls semnificativ, de 57%, respectiv 84% faţă de perioada similară din 2017.

Cotele depozitelor ajustate la cursul de schimb valutar au avut de asemenea un avans de 13%. Creşterea a fost susţinută de intrările din retail (+13%) şi din corporaţii (+10%).

În acelaşi timp, în primele 9 luni din 2018, volumul creditelor neperformante ajustat la cursul de schimb valutar a rămas stabil. Credite neperformante în valoare de 40 miliarde forinţi, echivalent a 573,6 milioane lei, au fost vândute/scoase din evidenţele contabile.

Costurile totale de risc din primele 9 luni ale anului au scăzut până la 35,7 milioane lei (7,83 milioane euro), o diferenţă de -55% faţă de anul anterior.

Veniturile nete din dobânzi au avut un trend pozitiv, înregistrând o creştere de 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de majorarea volumului de credite. Veniturile nete din comisioane şi alte taxe au crescut cu 14%, ca rezultat al nivelului mai mare al depozitelor, tranzacţiilor şi cardurilor.

În primele nouă luni ale anului, profitul operaţional al băncii a scăzut cu 2% de la an la an, ca urmare a cheltuielilor operaţionale mai mari (+11%), dar care s-au compensat parţial cu creşterea veniturilor totale cu 6%. Cheltuielile operaţionale ridicate au fost, în parte, rezultat al creşterilor salariale şi de personal (cu 6%), în vederea consolidării activităţii operaţionale. La acestea s-au adăugat investiţii mai mari în marketing, hardware şi modernizări de filiale.

În conformitate cu standardele locale, activele băncii au înregistrat 10,6 miliarde lei, iar profitul după impozitare a fost de 55,1 milioane lei. Rata de adecvare a capitalului băncii a scăzut uşor la 16,84% de la 17,06%, cu 22 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior.

OTP Group a înregistrat în primele 9 luni ale anului un profit ajustat de 262,8 miliarde forinţi (echivalent a 3,7 miliarde lei şi 811 milioane euro), o creştere de 17% de la an la an. Creşterea s-a datorat, în mare parte, contribuţiilor subsidiarelor străine. Operaţiunile din Ucraina, Croaţia, Serbia şi Muntenegru au înregistrat venituri mai mari, însă şi rezultatele băncii centrale s-au îmbunătăţit.

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...