Negocierea Brexitului se află în faza „deznodământului” – Theresa May

Premierul britanic Theresa May a dat asigurări că negocierea Brexitului între Londra şi Bruxelles se află în faza ”deznodământului”, într-un discurs pe care l-a susţinut luni seara în faţa unor conducători ai pieţei financiare din City, relatează AFP citat de News.ro.
Economica.net - mar, 13 nov. 2018, 07:23
Negocierea Brexitului se află în faza

”Negocierile retragerii noastre sunt acum la deznodământul lor. Lucrăm extrem de dur, toată noaptea, pentru a avansa în problemele rămase, care sunt importante”, a declarat ea la banchetul anual al Lord Mayor of the City, potrivit unor fragmente din discurs transmise de serviciile sale.

Ea a catalogat drept ”imens de dificile” aceste negocieri şi a avertizat că ea nu va accepta un acord ”cu orice preţ”, scrie News.ro.

Cele două părţi întârzie să se pună de acord asupra modului în care să păstreze o frontieră ”invizibilă” între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, principalul obstacol în aceste negocieri.

Miniştrii însărcinaţi cu Afacerile Europene în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au fost informaţi luni de negociatorul-şef al UE Michel Barnier că ”nu s-a ajuns încă la un acord” şi că ”eforturi intense în negocieri continuă”.

Potrivit unei surse guvernamentale britanice, negocierile ar urma să se încheie până miercuri, pentru ca un summit să poată avea loc în noiembrie dedicat acordului final al retragerii.

Calendarul iniţial prevedea ca negocierile să se încheie înaintea summitului european de la jumătatea lui octombrie.

Timpul presează atât UE, cât şi Regatul Unit, care este necesar să ratifice un eventual acord de retragere în parlamente, înainte de data concretizării divorţului – 29 martie 2019.

Poziţia lui May este complicată atât de disensiuni din interiorul Partidului său Conservator – care nu a reuşit vreodată să se pună de acord asupra obiectivului de atins în negocierea Brexitului -, cât şi de poziţia aliatului său, micul partid unionist DUP, indispensabil în păstrarea unei majorităţi absolute în Parlament, care se opune ferm unei eventuale tratări diferite a Irlandei de Nord faţă de regat.

Te-ar mai putea interesa și
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția de lapte materie primă s-a înscris pe un trend descendent care ar putea......
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul ...
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...