Locuri de muncă pentru ingineri, drujbişti sau sudori în Norvegia, Austria şi Republica Cehă

Norvegia, Austria, Republica Cehă şi Belgia sunt ţări care oferă locuri de muncă pentru care pot aplica şi românii, fiind căutaţi ingineri, drujbişti, sudori sau lucrători în marmură. Posturile din aceste ţări sunt disponibile prin serviciul european de ocupare (EURES).
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 15:05

Austria are disponibile 20 de posturi de drujbist pentru tăierea şi întreţinerea copacilor în păduri şi împrejurimi, potrivit EURES citat de Mediafax.

Angajatorul austriac cere experienţă de cel puţin un an în lucrul cu drujba şi cunoaşterea limbii germane la nivel mediu-avansat. Pe lângă salariul de 1.300 de euro mai sunt asigurate cazarea (dormitor, bucătărie, maşina de spălat), echipamentul de lucru, utilaje şi consumabile, accesorii pentru lucru, autoturism pentru deplasări şi combustibil. Contractul iniţial este de şase luni, cu posibilitate de prelungire, firma precizând că doreşte o colaborare de lungă durată.

Un angajator din Praga caută 30 de sudori piese oţel, programul fiind de 40 de ore pe săptămână. Candidaţii trebuie să aibă competenţele necesare de învăţământ, să fie calificaţi secundar sau NTC cu licenţă de sudare, experienţa în domeniu constituind un avantaj. Cei interesaţi să ocupe un astfel de post trebuie să vorbească cehă, engleză, rusă sau slovacă.

Salariile oferite variază între 900 şi 1.100 euro brut/lună, la care se mai adaugă sporuri de productivitate. De asemenea, angajatorul asigură cazarea şi transportul la şi de la locul de muncă. Durata contractului de muncă este nedeterminată.

În Norvegia sunt disponibile şapte posturi de inginer (mecanică, tehnică, electrică, proces, foraj). Pentru ocuparea unui astfel de post sunt necesare studii superioare de specialitate, finalizate cu master, experienţă relevantă pe o poziţie similară cu o vechime între cini şi zece ani, precum şi cunoaşterea limbii engleze nivel avansat. Salariul oferit nu este precizat, acesta urmând să fie negociat. Durata contractului de muncă este pe perioadă nedeterminată.

Tot în Norvegia există un post de inginer control sistem disponibil, pentru care se cer studii superioare de specialitate, experienţă în domeniu minim trei ani şi cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat. Salariul oferit este de 430.000 – 700.000 de coroane norvegiene brut pe an, perioada contractuală fiind nedeterminată.

Tot prin reţeaua EURES, Belgia anunţă două posturi pentru lucrător în marmură, calificat. Candidaţii trebuie să aibă suficiente cunoştinţe pentru a susţine o comandă de la tăiere până la finisarea pieselor, cunoştinţe în citirea planurilor, abilităţi în folosirea aparaturii, a maşinilor noi (lucru în marmură, precum şi în granit dur), disponibilitate în a lucra pe şantier şi în afara şantierului (90 la sută din timp în atelier, restul pe şantier) şi experienţă în trasarea planului de lucru. Cei interesaţi să ocupe un astfel de post trebuie să ştie limba franceză, italiană, spaniolă sau engleză la nivel conversaţional. Salariul nu este specificat, angajatorul precizând doar că poate pune la dispoziţie o maşină pentru deplasări.

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureșan a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor. Rectificarea bugetară va fi făcută în 30 de zile de la învestirea Guvernului, iar bugetul pe 2027 va fi publicat până la 30 noiembrie
Siegfried Mureșan a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor. Rectificarea bugetară va fi făcută ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi....
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Banca austriacă Erste Group şi-a anunţat vineri intenţia de a lansa o ofertă publică de preluare a unui pachet suplimentar ...
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și în Grecia” – WSJ
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. ...
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Grecia a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei ...
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere de 27 miliarde de lei față de anul 2025. Ce spune ministrul Finanțelor
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere ...
Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 59,42 miliarde ...