Românii cu bani, principalii amatori de vacanţe la mare la preţ redus, pe care le plătesc cu mult timp înainte

Mai mult de 80% dintre cei care cumpără vacanţe la mare cu multă vreme înainte, uneori chiar şi cu un an, pentru a putea beneficia de discounturile de până la 60%, sunt oameni cu venituri peste medie, în general proprietari de firme sau manageri, se arată într-un studiu realizat de o agenţie de turism specializată în vânzări pentru litoralul românesc al Mării Negre.
Economica.net - mie, 14 nov. 2018, 11:46
Românii cu bani, principalii amatori de vacanţe la mare la preţ redus, pe care le plătesc cu mult timp înainte

Cel mai repede se vând vacanţele scumpe early booking, care, chiar şi în urma aplicării reducerilor, costă între 3.000 şi 10.000 de lei de familie pe sejur, conform studiului remis AGERPRES.

Vacanţele pentru anul viitor la mare au început să se vândă încă din luna august a acestui an. Cele mai mari perioade de reduceri pentru vacanţele de vară, de până la 60%, sunt în intervalul august-noiembrie. Discounturile continuă în marje de până la 30% şi după 1 decembrie şi se încheie la finalul lunii martie.

În general, hotelierii nu scot la vânzare cu reducere mai mult de 30% din locurile de cazare, iar acestea se vând aproape integral până la finalul lunii martie. Conform studiului realizat de Litoralulromanesc.ro, cel mai repede se vând vacanţele scumpe, care costă, chiar şi reduse, între 3.000 şi 10.000 de lei pe sejur de familie. Majoritatea se află în Mamaia Nord, Mamaia, Venus şi Eforie Nord, fiind vorba în general despre pachete all inclusive. Fără reducere, dacă turiştii le-ar fi cumpărat în aprilie sau mai, aceste pachete ar fi costat între 5.000 şi 14.000 de lei.

„Principalii amatori de reduceri de vacanţe sunt clienţi cu venituri peste medie, pentru că au sumele disponibile şi pot plăti cu un an înainte. Astfel, din totalul celor care cumpără vacanţe cu reducere, peste 80% cumpără vacanţe scumpe. Cumpărătorii acestor vacanţe sunt, în general, proprietari de firmă sau manageri, mult mai flexibili în ceea ce priveşte data vacanţei şi care îşi pot programa din timp concediul”, spun realizatorii studiului.

Aceştia apreciază că sunt multe persoane care vor să-şi securizeze locul în condiţiile în care, mai ales în ultimii ani, nu prea se mai găsesc camere în perioada de vârf şi turiştii care se hotărăsc mai târziu riscă să nu mai găsească exact ce vor.

Te-ar mai putea interesa și
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele benzi, relatează Agerpres. ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în ...