Cursul a staţionat uşor sub 4,35 lei/euro până la finalul sesiunii interbancare

Moneda naţională a înregistrat fluctuaţii nesemnificative în sesiunea interbancară de miercuri, fiind schimbată la cotaţii uşor sub 4,35 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse de valută tranzacţionată.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 15:26

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,3480 – 4,3495 lei, nivel apropiat de cel de la finalul sesiunii precedente, când schimburile se perfectau la 4,3460 – 4,3480 lei/euro.

La deschidere, euro era schimbat la 4,3455 – 4,3475 lei, iar pe parcursul sesiunii a fluctuat în intervalul 4,3455 – 4,3490 unităţi.

Potrivit datelor INS anunţate miercuri, Produsul Intern Brut (PIB) a crescut anul trecut cu 2,5%, după un avans de 1,9% în ultimul trimestru comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, dar activitatea economică a încetinit în intervalul octombrie-decembrie faţă de trimestrul al treilea, înregistrând o scădere cu 0,2% ca serie ajustată.

Datele semnal publicate de Institutul Naţionale de Statistică pentru creşterea economică pe anul 2011 au fost în linie cu aşteptările şi au coincis cu cifra avansată în urmă cu o lună de preşedintele Traian Băsescu, de 2,5%, astfel că nu au avut impact asupra cotaţiilor leului.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri o referinţă de 4,3467 lei/euro, cu doar 0,06 bani sub nivelul de marţi, de 4,3473 lei/euro.

Dolarul a continuat să se aprecieze însă, iar referinţa s-a plasat la 3,3047 lei/dolar, în creştere cu 1,39 bani, iar pentru francul elveţian cursul a urcat cu 0,19 bani, la 3,6008 lei/franc.

Dobânzile pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au continuat să coboare, de la 1,88 – 2,38% la 1,7 – 2,2%, apropiindu-se tot mai mult de rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1,5%. Totodată, au scăzut şi randamentele pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, de la 2,37 – 2,87% la 2,26 – 2,76%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureșan a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor. Rectificarea bugetară va fi făcută în 30 de zile de la învestirea Guvernului, iar bugetul pe 2027 va fi publicat până la 30 noiembrie
Siegfried Mureșan a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor. Rectificarea bugetară va fi făcută ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi....
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Banca austriacă Erste Group şi-a anunţat vineri intenţia de a lansa o ofertă publică de preluare a unui pachet suplimentar ...
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și în Grecia” – WSJ
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. ...
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Grecia a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei ...
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere de 27 miliarde de lei față de anul 2025. Ce spune ministrul Finanțelor
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere ...
Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 59,42 miliarde ...