Întârzieri de până la 30 de minute pe aeroporturile bucureştene, la decolarea aeronavelor, pentru degivrare

Aeroporturile bucureştene operau luni dimineaţă în condiţii de iarnă, fiind înregistrate întârzieri de până la 30 de minute la decolarea aeronavelor, pentru degivrare, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Economica.net - lun, 19 nov. 2018, 07:19
Întârzieri de până la 30 de minute pe aeroporturile bucureştene, la decolarea aeronavelor, pentru degivrare

„Operare normală în condiţii de iarnă. Se degivrează aeronavele înainte de decolare, ceea ce conduce la întârzieri de până la 30 minute. S-a intervenit şi se intervine când este necesar pentru deszăpezire la piste/platforme”, precizează sursa citată.

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat duminică o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, ce vizează precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie şi este valabilă până luni, ora 16:00.

Potrivit meteorologilor, se vor înregistra precipitaţii în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, iar din dimineaţa zilei de luni, treptat, ninsorile se vor transforma în lapoviţă şi ploaie, iar stratul de zăpadă se va topi.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40-50 km/h. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea maximă va fi de 2-4 grade.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...