Theresa May: Perioada de tranziţie post-Brexit trebuie să se încheie înainte de alegerile parlamentare din 2022

Premierul britanic Theresa May a declarat luni că doreşte ca orice etapă de tranziţie post-Brexit să se încheie până la data când în ţara sa vor avea loc alegerile parlamentare din 2022, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 19 nov. 2018, 13:24
Theresa May: Perioada de tranziţie post-Brexit trebuie să se încheie înainte de alegerile parlamentare din 2022

Faza de tranziţie, numită de britanici şi perioada de implementare, ar urma să dureze iniţial până la finalul anului 2020, dar negociatorul-şef pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, a anunţat recent că ea ar putea fi extinsă pentru a permite definitivarea detaliilor viitoarei relaţii dintre Londra şi blocul comunitar.

”Cred că este important ca, respectând poporul britanic, să ieşim din perioada de implementare înaintea viitoarelor alegeri generale”, a afirmat May într-un discurs rostit la Londra în faţa liderilor patronatului britanic.

Negociatorii britanici şi europeni au încheiat săptămâna trecută un acord care stabileşte termenii retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar la 29 martie 2019. Acordul mai trebuie însă ratificat de ambele părţi.

Premierul britanic are în faţă o luptă deosebit de dificilă pentru a obţine acordul parlamentului de la Londra, mai mulţi miniştri demisionând deja din cauza textului de compromis.

Una din chestiunile încă în discuţie este durata unei posibile prelungiri a celor 21 de luni ale perioadei de tranziţie care începe în momentul ieşirii efective a Marii Britanii din UE. Potrivit presei britanice, Uniunea Europeană ia în considerare 2022 ca dată finală.

Te-ar mai putea interesa și
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția de lapte materie primă s-a înscris pe un trend descendent care ar putea......
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul ...
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...