Comisia Europeană aprobă bugetul Greciei, dar solicită accelerarea reformelor

Comisia Europeană a aprobat miercuri primul buget al Greciei după încheierea programului de asistenţă financiară şi a cerut autorităţilor de la Atena să accelereze reformele şi să rămână vigilente, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 21 nov. 2018, 12:35
Comisia Europeană aprobă bugetul Greciei, dar solicită accelerarea reformelor

Executivul comunitar a precizat că a adoptat primul raport privind Grecia în contextul dispozitivului de supraveghere consolidată care a fost instituit după încheierea programului de sprijin pentru stabilitate, din cadrul Mecanismului european de stabilitate, la 20 august 2018.

Raportul concluzionează că proiectul de plan bugetar pentru 2019 prezentat de Grecia asigură conformitatea cu angajamentul său de a atinge un excedent primar de 3,5% din PIB.

„Progresele înregistrate în ceea ce priveşte reformele din alte domenii sunt considerate a fi inegale, iar autorităţile vor trebui să accelereze punerea lor în aplicare pentru a-şi atinge obiectivele. Activarea măsurilor de politică contingentă privind datoria, convenite ca parte a pachetului semnificativ de măsuri privind datoria, aprobat în cadrul reuniunii Eurogrupului din 22 iunie 2018, va fi condiţionată de o evaluare pozitivă în al doilea raport efectuat în cadrul dispozitivului de supraveghere consolidata. Acest raport va fi publicat în prima parte a anului viitor”, se arată în comunicatul CE.

Grecia, a cărei datorie publică se ridică la 180% din PIB, a primit ajutoare financiare în valoare de 280 miliarde de euro începând din 2010.

În 2017, Grecia şi creditorii săi internaţionali au acceptat o reformare a pensiilor, conform căreia Atena va trebui să reducă pensiile în 2019. Măsura a fost aprobată de Parlamentul elen.

Guvernele din zona euro au reuşit în iunie, după îndelungi negocieri, să ajungă la un acord îndelung aşteptat pentru reducerea datoriei Greciei.

Acordul prevede prelungirea cu zece ani a scadenţei unor împrumuturi de 96 de miliarde de euro din programul de asistenţă financiară (aproximativ 40% din totalul pe care Grecia trebuie să-l plătească în următoarele decenii zonei euro). Maturitatea creditelor a fost prelungită din 2023 până în 2033. De asemenea, va fi majorată ultima tranşă din programul de ajutor pe care o va primi Grecia, pentru ca ţara să-şi construiască rezerve de numerar necesare în următoarele luni.

În total, începând cu 2010, Greciei i-au fost acordate împrumuturi în valoare de 288,7 miliarde euro: 256,6 miliarde euro din partea partenerilor europeni şi 32,1 miliarde euro din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI).

În prezent, Grecia se pregăteşte să urmeze exemplul altor victime ale crizei financiare, Irlanda, Spania, Portugalia şi Cipru, care au reuşit să atragă investitorii pe termen lung pe pieţele lor de obligaţiuni şi astfel să poată să se finanţeze independent.

Te-ar mai putea interesa și
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie să își construiască propriile echipe de securitate cibernetică......
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...