Premierul italian: Cel mai mare risc pentru Europa e cel al diviziunii dintre ţările membre

Premierul italian Mario Monti a avertizat miercuri că criza datoriilor alimentează diviziuni periculoase şi resentimente între statele membre ale zonei euro, el avertizând că împărţirea ţărilor în "bune" şi "rele" este o eroare.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 19:27

Monti a afirmat în Parlamentul European de la Strasbourg că deşi aşa-numitele state periferice sunt blamate pentru criza datoriilor, Franţa şi Germania au la rândul lor o responsabilitate majoră pentru diluarea regulilor fiscale ale uniunii monetare.

 

„Criza din zona euro a dat naştere prea multor resentimente şi a recreat prea multe stereotipuri, a împărţit Europa în ţări centrale şi periferice. Toate aceste categorii trebuie respinse cu hotărâre”, a spus Monti.

 

El a arătat că Franţa şi Germania au stat la originea crizei în 2003, când, cu sprijinul Italiei, au demontat preactic regulile din Pactul de Stabilitate, din cauza propriei lor indicipline bugetare.

 

„Nu există buni şi răi în Uniunea Europeană”, a susţinut premierul italian, respingând o populară împărţire a zonei euro în ţările nordince virtuoase şi cele risipitoare din sud, precum Grecia, care se luptă să scape de default (încetare de plăţi).

 

Monti a adăugat că toate statele din regiune trebuie să se simtă responsabile atât pentru ceea de s-a întâmplat în trecut cât mai ales pentru construirea viitorului.

 

Întrerupt frecvent de aplauze, Monti a spus că Europa trebuie să întărească disciplina bugetară, dar că aceasta trebuie însoţită de măsuri de susţinere a creşterii economice şi de îmbunătăţire a funcţionării pieţei unice europene.

 

Premierul italian a reiterat sprijinul său pentru obligaţiuni comune ale zonei euro, soluţie respinsă în prezent de Germania, şi a arătat că Europa ar trebui la un moment dat să excludă banii cheltuiţi pe investiţii publice din calcularea deficitelor bugetare.

 

El a apreciat faptul că performanţele bugetare sunt în prezent ajustate la efectele ciclurilor de afaceri, ceea ce este în avantajul statelor afectate de recesiune, precum Italia.

 

Economia Italiei s-a contractat cu 0,7% în trimestrul al patrulea al anului 2011 şi se anticipează că va rămâne în recesiune cea mai mare parte a acestui an.

 

Costul împrumuturilor Italiei a scăzut în ultima perioadă, dar acest fapt nu este inclus în estimările economice ale guvernului, care vizează echilibrarea bugetului până în 2013, ceea ce va contribui la compensarea declinului activităţilor economice, potrivit premierului.

 

Guvernul de la Roma anticipează pentru acest an o contracţie a PIB de 0,4%, dar estimarea este considerată nerealistă de majoritatea analiştilor.

 

FMI estimează un declin de 2,2% al economiei italiene, iar Banca Italiei de 1,2%-1,5%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureșan a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor. Rectificarea bugetară va fi făcută în 30 de zile de la învestirea Guvernului, iar bugetul pe 2027 va fi publicat până la 30 noiembrie
Siegfried Mureșan a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor. Rectificarea bugetară va fi făcută ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi....
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Banca austriacă Erste Group şi-a anunţat vineri intenţia de a lansa o ofertă publică de preluare a unui pachet suplimentar ...
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și în Grecia” – WSJ
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. ...
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Grecia a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei ...
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere de 27 miliarde de lei față de anul 2025. Ce spune ministrul Finanțelor
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere ...
Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 59,42 miliarde ...