BVB: Valoarea de tranzacţionare creşte cu 20% în octombrie, depăşind 200 de milioane euro

Valoarea de tranzacţionare a crescut în luna octombrie cu peste 20% pentru toate tipurile de instrumente financiare deja emise la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), depăşind 200 de milioane de euro, a anunţat, vineri, BVB.
Economica.net - vin, 23 nov. 2018, 18:50
BVB: Valoarea de tranzacţionare creşte cu 20% în octombrie, depăşind 200 de milioane euro

„Investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au reintrat la tranzacţionare după un trimestru al treilea în care activitatea a fost mai redusă. Valoarea tranzacţionată pe piaţa principală a BVB a crescut în octombrie faţă de septembrie pentru toate tipurile de instrumente financiare deja emise, atât luând în calcul volumele din piaţa regular (care funcţionează pe bază de ordine de tranzacţionare şi nu pe bază de negociere), cât si volumele totale, care includ piaţa deal (pentru tranzacţii speciale, derulate în cantităţi mari, negociate direct între vânzător şi cumpărător)”, se arată într-un comunicat al bursei.

Pe segmentul de acţiuni, pe piaţa regular, creşterea valorii de tranzacţionare înregistrată a depăşit patru procente şi a ajuns luna trecută la 650 milioane de lei (140 milioane euro), faţă de 626 milioane de lei (135 milioane euro) în septembrie 2018. Luând în calcul şi piaţa deal, rata de creştere a depăşit 20% în octombrie, iar volumele au fost de 920 milioane lei (197 milioane euro) comparativ cu 760 milioane lei (164 milioane euro) în septembrie.

De asemenea, pe segmentul de instrumente cu venit fix, valoarea de tranzacţionare a crescut cu 60% în octombrie faţă de septembrie şi cu peste 50% pe segmentul produselor structurate. Pentru alte instrumente financiare (precum unităţi de fond, ETF-uri, etc.) creşterea a fost de 160%.

„În total, în octombrie, valoarea de tranzacţionare pe toate tipurile de instrumente financiare deja emise a crescut cu peste 20% faţă de septembrie şi a ajuns la 956 milioane lei (205 milioane euro)”, precizează BVB.

Valoarea cumulata de tranzacţionare a tuturor instrumentelor financiare deja emise a ajuns la 2,2 miliarde de euro de la începutul anului şi până la finalul lunii octombrie, în timp ce valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni din piaţa principala a depăşit 8,7 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, la finalul primelor zece luni, indicii de tip total return, care includ şi dividendele, au înregistrat creşteri de două cifre. Astfel, indicele BET-TR a închis luna octombrie la 8.520 de puncte, în urcare cu 19% de la începutul anului, în timp ce indicele BET-XT-TR a ajuns la 1.140 puncte, în urcare cu 13 procente.

Capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a fost de 20,8 de miliarde de euro la finalul primelor zece luni, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa reglementata a BVB a depăşit 36,5 de miliarde de euro în ultima şedinţă de tranzacţionare a lunii octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag accelerează extinderea internațională și anunță listarea în marketplace-ul Kaufland din Austria, pentru luna viitoare fiind programată listarea în marketplace-ul Kaufland din......
Care este salariul mediu net în România – date oficiale despre câştigul salarial în februarie 2026
Care este salariul mediu net în România – date oficiale despre câştigul salarial în februarie 2026
Câştigul salarial mediu net a fost 5.557 lei în luna februarie 2026, în creştere cu 39 lei (+0,7%) faţă de luna ianuarie ...
Aeroportul Henri Coandă – Otopeni își schimbă faţa. Ce lucrări de modernizare vor avea loc în următorii trei ani
Aeroportul Henri Coandă – Otopeni își schimbă faţa. Ce lucrări de modernizare vor avea loc în următorii trei ani
Aeroport Otopeni - Henri Coandă - Trotuarele rulante, lifturile, scările rulante şi platformele pentru pasagerii cu mobilitate ...
Lanțul de magazine din România care vinde sute de produse la doar un ban (0,01 lei) bucata. Promoție pentru toți clienții
Lanțul de magazine din România care vinde sute de produse la doar un ban (0,01 lei) bucata. Promoție pentru toți clienții
Kaufland România anunță rebrandingul programului de loialitate Kaufland Card în Kaufland Card XTRA, care aduce clienților ...