Protest spontan la Mina Lupeni

Câteva zeci de mineri de la exploatarea Lupeni au protestat spontan marţi exprimându-şi nemulţumirea că nu sunt înscrişi pe listele de disponibilizări, conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) precizând că este vorba de angajaţi care lucrează doar de cinci ani în unitate şi nu îndeplinesc condiţiile necesare ca să poată pleca.
Economica.net - mar, 27 nov. 2018, 15:48
Protest spontan la Mina Lupeni

Directorul CEH, Samuel Dioane, a discutat cu oamenii şi le-a explicat că disponibilizările de personal nu pot fi efectuate în orice condiţii, starea de tensiune fiind dezamorsată.

„Au vrut (să plece, n.r.) oameni care au cinci ani de când sunt angajaţi. Noi am investit în ei, i-am făcut ceferişti, mineri, unii au promovat în urma abilităţilor profesionale. Acum vor să plece cu ordonanţa. Îmi pare rău, dar ei nu vor pleca. Vor pleca cei cuprinşi în prevederile din contractul colectiv de muncă, cei care îndeplinesc condiţiile de pensie şi cei care sunt bolnavi şi trebuie ajutaţi”, a declarat directorul general al CEH.

CEH ar urma să disponibilizeze, până la sfârşitul anului, circa 900 de angajaţi, iar miercuri, 20 noiembrie, ar urma să înceapă perioada de preavize pentru cei incluşi în etapa a doua de concedieri colective.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...