Alegeri prezidenţiale în Georgia: Candidatul miliardarului care a promis ştergerea datoriilor pentru 600.000 de persoane a câştigat

Fosta ambasadoare franceză Salome Zurabişvili, susţinută de partidul la putere Visul georgian, îl devansează detaşat pe contracandidatul său în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Georgia, potrivit rezultatelor aproape definitive comunicate în noaptea de miercuri spre joi de Comisia electorală centrală, relatează AFP. Căştigătoarea
Economica.net - joi, 29 nov. 2018, 06:25
Alegeri prezidenţiale în Georgia: Candidatul miliardarului care a promis ştergerea datoriilor pentru 600.000 de persoane a câştigat

Fostul diplomat francez a adunat 59,61% din sufragii, faţă de 40,39% din voturi candidatul opoziţiei, Grigol Vaşadze, indică rezultatele de după numărarea buletinelor din 98,41% din birourile de vot, potrivit Comisiei electorale centrale.

Participarea la vot a fost de 56,23% la momentul închiderii votării, miercuri, la ora locală 20.00 (16.00 GMT).

Victoria lui Salome Zurabişvili, care nu mai poate fi pusă sub semnul îndoielii, este contestată de opoziţie.

Imediat după publicarea sondajelor la ieşirea de la urne, fostul preşedinte în prezent în exil Mihail Saakaşvili a denunţat „o fraudă electorală masivă”, într-un comunicat difuzat de canalul de televiziune Rustavi-2 TV. „Le cer georgienilor să ne apere libertatea, democraţia şi legea. Vă cer să organizaţi adunări paşnice pentru a cere alegeri legislative anticipate”, a adăugat el.

Este vorba despre ultimul scrutin prezidenţial prin vot direct în fosta republică sovietică din Caucaz, înainte de a se trece la un regim parlamentar. Chiar dacă postul de preşedinte a devenit în mare parte simbolic după aceste schimbări constituţionale, votul este un test pentru partidul la putere.

Scrutinul prefigurează o confruntare în alegerile din 2020 între Visul georgian, care a preluat timona ţării în 2012, şi Mişcarea naţională unită înfiinţată de Mihail Saakaşvili.

În primul tur din 28 octombrie, Salome Zurabişvili nu a reuşit să obţină peste 50% din voturi în primul tur, un scor electoral perceput drept o dezavuare a Visului georgian fondat de miliardarul Bidzina Ivanişvili. Omul de afaceri are o avere estimată la 4,6 miliarde de dolari de Forbes, aproape o treime din PIB-ul Georgiei. El a promis că va majora cheltuielile sociale şi că va şterge micile datorii bancare a 600.000 de persoane. Acest anunţ, potrivit mai multor ONG-uri, este de fapt o „cumpărare fără precedent a voturilor”.

Fosta diplomată franceză Salome Zurabişvili, de 66 de ani, a terminat cot la cot în primul tur (38,64%) cu Grigol Vaşadze (37,73%).

Franţa, prin intermediul Ministerului său de Externe, i-a transmis învingătoarei „cele mai sincere felicitări”.

„Noua preşedintă va putea conta pe determinarea noastră de a continua să acţionăm în favoarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei în cadrul frontierelor internaţional recunoscute”, precizează comunicatul.

Diplomat de carieră şi ministru de externe sub Mihail Saakaşvili între 2008 şi 2012, Vaşadze a criticat „regimul oligarhic” instituit de fostul premier Bidzina Ivanişvili, în contextul în care guvernul nu a reuşit să reducă sărăcia.

Cel mai bogat om din ţară, Bidzina Ivanişvili s-a retras oficial din viaţa politică în 2013, după un an în fruntea guvernului, dar el este considerat în continuare adevăratul conducător al ţării.

„Visul georgian are de ales între rău şi mai rău: ar fi rău pentru ei să câştige opoziţia, dar şi mai rău dacă vor trebui să facă faţă consecinţelor politice ale fraudelor electorale”, a declarat Grigol Vaşadze la Rustavi-2 TV.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...