Fondul de investiţii româno-kazah a fost înregistrat oficial. Primele investiţii: o centrală electrică nouă şi 80 de benzinării

Compania Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, iar hotărârea AGA SAPE de înfiinţare a fondului a fost publicată în Monitorul Oficial. Societatea, la care KMGI-Rompetrol este acţionar cu 80%, iar statul român cu 20%, ar urma să atragă finanţare de circa un miliard de dolari, care să fie investite în proiecte din sectorul energiei din România.
Mihai Nicuţ - S, 01 dec. 2018, 09:11
Fondul de investiţii româno-kazah a fost înregistrat oficial. Primele investiţii: o centrală electrică nouă şi 80 de benzinării

KazMunayGas International (KMGI) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) deținută de Ministerului Energiei au semnat la 25 octombrie contractul de asociere prin care se înființează Fondul de investiții în energie kazah – român, conform prevederilor Memorandumului de Înțelegere dintre statul român și KMGI (fostul Grup Rompetrol).

Decizia AGA a SAPE din 25 octombrie a fost publicată în Monitorul Oficial din 27 noiembrie, iar compania a fost înregistrată la ONRC în data de 8 noiembrie, potrivit Profit.ro.

Iniţial, capitalul noii societăţi comerciale este de 5 miliarde de dolari, iar sediul social este la aceea;I adresă cu cea a Grupului Rompetrol, într-unul dintre cele două turnuri din Piaţa Presei, din zona de Nord a Bucureştiului.

Compania este controlată de KMGI în procent de 80%, statul român deţinând o participaţie de 20%, şi are cinci administratori, numiţi pentru o perioadă de doi ani, patru din partea kazahă şi unul din partea română.

Kazahii sunt Daniyar Berlibayev, președinte al Consiliului, fost vicepreședinte al board-ului companiei petroliere de stat a Kazahstanului, KazMunayGas, compania-mamă a KMG International, Almas Lepesbayev, vicepreședinte pentru activități operaționale al KMG International, Azamat Zhangulov, prim vicepreședinte vânzări și marketing la KazMunayGas, și Alexey Golovin, vicepreședinte KMG International.
Statul roman este reprezentat de Mihai Liviu Mihalache, membru în Consiliul de Admistraţie al Rompetrol Rafinare Constanţa, cea mai importantă societate din KMGI-Rompetrol.

Fondul kazah – român preconizează un nivel investițional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani. Contribuția KMGI la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuția statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMGI.
Structura acționariatului fondului de investiții ce va derula proiecte în domeniul energiei este: KMGI – 80% și statul român – 20%.
Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, pozitiv la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum și la consolidarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.

KMGI a identificat deja cel puțin două proiecte majore, cu o valoare a investițiilor care depășește 200 de milioane de dolari, ce pot fi dezvoltate în cadrul Fondului kazah – român și care vor impacta pozitiv economia României, în special, prin crearea directă a aproximativ două mii de locuri de muncă.
Unul dintre proiectele vizate de Fondul mixt de investiții se referă la construcția unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică și termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia. Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât orașul Năvodari, cât și rafinăria Petromidia. Valoarea investiției se ridică la 120 de milioane de dolari și se estimează că proiectul va fi finalizat în 4 ani din momentul demarării.
Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de stații a rețelei de benzinării pe piața locală. Noile stații vor fi dezvoltate prin investiții de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.

 

Te-ar mai putea interesa și
Laura Mihai, consultant finanțări corporate: Nu cred într-un regres brusc al companiilor. Dezechilibrele se acumulează în timp
Laura Mihai, consultant finanțări corporate: Nu cred într-un regres brusc al companiilor. Dezechilibrele se acumulează ...
"Sistemul bancar înregistrează un excedent de lichiditate, însă lucrul acesta nu este neapărat un element cu caracter de noutate. Lichiditate în sistemul bancar a fost și în anul 2023 și în......
Gigantul Amazon are planuri mari în Europa. Americanii anunţă investiţii totale de 33,7 miliarde de euro în Spania
Gigantul Amazon are planuri mari în Europa. Americanii anunţă investiţii totale de 33,7 miliarde de euro în Spania
Gigantul american Amazon a informat luni că va investi încă 18 miliarde de euro (21 miliarde de dolari) în Spania, pentru ...
Criză gaze – Preţurile de referinţă au „bubuit” în Europa. Creştere de 40% după ce QatarEnergy a oprit producţia de GNL
Criză gaze – Preţurile de referinţă au „bubuit” în Europa. Creştere de 40% după ce QatarEnergy a ...
Preţurile de referinţă la gaze în Europa, care înregistrau deja creşteri puternice luni dimineaţa, au explodat după ...
Un miliard de lei. Un nou împrumut al statului, de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat – date luni, 2 martie 2026
Un miliard de lei. Un nou împrumut al statului, de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat – date luni, ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 994 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de ...