Universitatea Soros anunţă într-un comunicat că îşi transferă cea mai mare parte a activităţilor de la Budapesta

Universitatea Central Europeană (CEU) fondată de miliardarul american George Soros a anunţat luni transferul celei mai mari părţi a activităţilor sale de la Budapesta la Viena, după un an şi jumătate de conflict cu guvernul ungar condus de Viktor Orban, informează AFP.
Economica.net - lun, 03 dec. 2018, 18:02
Universitatea Soros anunţă într-un comunicat că îşi transferă cea mai mare parte a activităţilor de la Budapesta

„CEU este forţată să părăsească Budapesta”, a anunţat într-un comunicat această instituţie anglofonă înfiinţată în 1991 şi intrată în colimatorul liderului ungar naţionalist-suveranist, care a făcut din miliardarul de origine maghiară ţinta criticilor sale. Acest transfer, prevăzut să înceapă în septembrie, va viza cursurile internaţionale pentru care este renumită universitatea, care a format peste 10.000 de studenţi străini în instituţia sa din capitala ungară.

În prezent, peste 3.500 de absolvenţi ai CEU lucrează şi predau în Ungaria.

Universitatea, care susţine că a efectuat în ultimele luni demersurile necesare în SUA, şi-a exprimat regretul că nu a reuşit să convingă autorităţile ungare, denunţând o „expulzare arbitrară”.

CEU a apărut după căderea Zidului Berlinului, oferindu-le studenţilor diplome acreditate atât în Ungaria, cât şi în SUA, dar a fost acuzată de guvernul premierului ungar conservator Viktor Orban că ar activa fără a respecta pe deplin legislaţia.

Noii studenţi care doresc să obţină diplome americane, cele mai căutate, vor studia începând cu noul an şcolar din 2019 în capitala austriacă. Campusul din Budapesta îşi va continua cu toate acestea activitatea pentru diplome ungare, precum şi pentru studenţi deja înscrişi pentru programul de studii internaţional.

Planurile CEU de a-şi muta campusul principal la Viena survin după o bătălie îndelungată cu guvernul Orban care l-a acuzat pe fondatorul universităţii, George Soros, că complotează să distrugă civilizaţia europeană, „inundând” continentul cu imigranţi. La rândul său, Soros spune că sprijinul acordat de el refugiaţilor este parte a unei misiuni umanitare.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat un declin de peste......
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Președintele Nicușor Dan a anunțat concluziile raportului tehnic: drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip ...