Comisia Europeană cere finalizarea reformei Frontex înaintea alegerilor europene

Comisia Europeană a cerut marţi adoptarea, înainte de alegerile europene, a unui proiect pentru consolidarea poliţiilor de frontieră sub stindardul UE, în pofida reticenţelor unor ţări care sunt îngrijorate că acest lucru le-ar diminua suveranitatea, informează AFP.
Economica.net - mar, 04 dec. 2018, 15:53
Comisia Europeană cere finalizarea reformei Frontex înaintea alegerilor europene

Propunerea pusă pe masă în septembrie de către executivul european este menită să întărească rolul Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex), punând la dispoziţia acesteia 10.000 de agenţi mobilizabili.

Comisia Europeană doreşte să doteze Frontex cu propriul echipament şi cu un mandat extins, cu posibilitatea de a intercepta persoanele care trec ilegal o frontieră, şi propune de asemenea ca agenţia să participe la coordonarea expulzărilor.

Comisia „cere Parlamentului European şi statelor membre să adopte reforma înainte de alegerile europene”, prevăzute pentru sfârşitul lui mai 2019, potrivit unui comunicat.

Însă proiectul Bruxellesului îngrijorează ţări precum Italia, Spania, Grecia sau Ungaria, preocupate să-şi păstreze suveranitatea în gestionarea frontierelor lor.

Premierul ungar Viktor Orban, care îşi afişează în mod regulat ostilitatea asumată faţă de primirea migranţilor, a estimat drept „inacceptabil” să fie cedată „birocraţilor de la Bruxelles” o parte din suveranitate în ceea ce priveşte frontierele Ungariei.

Operaţiunile poliţiilor de frontieră ale ţărilor din UE vor fi în continuare efectuate sub controlul autorităţilor naţionale, însă o dispoziţie controversată a proiectului i-ar acorda Comisiei puterea de a decide o intervenţie într-o ţară despre care consideră că nu reuşeşte să apere frontierele externe, chiar dacă ţara respectivă nu va cere acest lucru.

În afară de problemele spinoase legate de suveranitate, „rămân multe probleme în ceea ce priveşte majorarea efectivelor, ritmul acestei majorări”, a subliniat un responsabil european.

De asemenea, Comisia Europeană a cerut marţi adoptarea rapidă a mai multor părţi din reforma sistemului de azil european, în curs de negociere de la mijlocul lui 2016, fără a se mai aştepta să se ajungă la un compromis cu privire la această reformă a Regulamentului de la Dublin, ce provoacă disensiuni şi este în continuare blocată.

Această legislaţie le oferă în prezent ţărilor de primă întrare în UE responsabilitatea principală în gestionarea solicitărilor de azil. Pentru a uşura această sarcină disproporţionată, Comisia propune ca pe viitor să poată avea loc derogări de la acest principiu în perioade de criză, cu o repartizare punctuală a solicitanţilor de azil în UE de la locul sosirii lor. Însă ţări precum Ungaria şi Polonia, susţinute de Austria, se opun în mod ferm acestei propuneri, pledând pentru alte forme de solidaritate între statele membre.

„Propunerea noastră este încă valabilă”, a dat asigurări comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, în timpul unei conferinţe de presă, pledând pentru o reformă care ar putea „ajuta ţările sub presiune”.

Te-ar mai putea interesa și
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată rapid și profit de milioane
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată ...
Primul detergent românesc sub formă de gel a fost creat în 2019 de o familie de români întoarsă de la muncă din Italia. La nici un an, compania a intrat pe break even, adică și-a recuperat......
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă ...
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...