Peste 10 milioane de sosiri ale vizitatorilor străini, în primele 10 luni. Creştere de 7,4% faţă de 2017

Peste 10 milioane de sosiri ale vizitatorilor străini au fost înregistrate la punctele de frontieră ale României în primele 10 luni ale acestui an, în creştere cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mie, 05 dec. 2018, 08:41
Peste 10 milioane de sosiri ale vizitatorilor străini, în primele 10 luni. Creştere de 7,4% faţă de 2017

Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 48,9% provin din statele Uniunii Europene, cele mai multe sosiri fiind din Bulgaria (27,1%), Ungaria (25,9%), Germania (8,7%), Italia (7,9%), Polonia (5,6%), Franţa (4%) şi Regatul Unit (3,8%).

Pe de altă parte, peste 18,3 milioane de plecări în străinătate ale turiştilor români au fost înregistrate la punctele de frontieră, de asemenea în creştere cu 6,3% comparativ cu perioada ianuarie – octombrie 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,8% din numărul total de plecări.

În aceeaşi perioadă, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 11,07 milioane, în creştere cu 6,1% faţă de perioada similară din 2017. Sosirile turiştilor români au reprezentat 77,8%, iar turiştii străini 22,2%, ponderi similare cu cele din anul trecut. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare) au provenit din Germania (293.200), Israel (238.800), Italia (206.300), Franţa (150.700) şi SUA (146.500).

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 24,84 milioane, în creştere cu 5,5% faţă de cele din perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2017. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 81,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,8%.

Durata medie a şederii a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 33,3% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,2 puncte procentuale faţă de primele 10 luni din 2017. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (42,2%), bungalouri (30,1%), vile turistice (27,2%), hosteluri (24,5%), spaţii de cazare pe nave (24,3%), popasuri turistice (22,2%) şi pensiuni turistice (21,5%).

Pe judeţe, în perioada ianuarie – octombrie 2018, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (1,75 milioane), Constanţa (1,27 milioane), Braşov (1,15 milioane) şi Cluj (557.500) iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Constanţa (aproximativ 4,9 milioane), Municipiul Bucureşti (2,85 milioane), Braşov (2,26 milioane) şi Cluj (1,04 milioane).

În luna octombrie 2018, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creştere cu 11,7% iar înnoptările au înregistrat un avans de 10,6%.

Comparativ cu luna octombrie 2017, la punctele de frontieră s-a înregistrat creştere la sosirile vizitatorilor străini cu 5,9% iar la plecările în străinătate ale vizitatorilor români o creştere cu 3,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia va construi o mega-centrală nucleară în Kazahstan. Când va fi gata
Rusia va construi o mega-centrală nucleară în Kazahstan. Când va fi gata
Rusia şi Kazahstanul au încheiat joi un acord pentru construcţia primei centrale nucleare de pe teritoriul kazah; costul de 16,5 miliarde de dolari va fi finanţat parţial printr-un credit pentru......
Acord România-Moldova pentru podul rutier Ungheni şi dezvoltarea şi gestionarea infrastructurilor de transport de interes strategic
Acord România-Moldova pentru podul rutier Ungheni şi dezvoltarea şi gestionarea infrastructurilor de transport de interes ...
Executivul a aprobat joi, prin memorandum, negocierea şi semnarea unui Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii ...
Preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei – Memorandumul a fost aprobat de Guvern
Preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei – Memorandumul a fost aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat joi, prin memorandum, iniţierea procedurilor pentru transferul pachetului de acţiuni deţinut de către ...
China este în plină „cucerire industrială planetară” şi forţează UE să dezvolte o strategie economică multianuală pentru a face faţă concurenţei gigantului asiatic – raport
China este în plină „cucerire industrială planetară” şi forţează UE să dezvolte o strategie economică ...
Franţa şi Uniunea Europeană trebuie să dezvolte o "capacitate de planificare strategică multianuală" pentru a face ...