Discuţiile privind schimbul de active dintre Shell şi Gazprom au fost suspendate – Kommersant

Negocierile privind un posibil schimb de active între companiile energetice Royal Dutch Shell şi Gazprom au fost suspendate, a anunţat miercuri publicaţia rusă de afaceri Kommersant, citând o declaraţie a lui Cederic Cremers, şeful subsidiarei Shell din Rusia, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 12 dec. 2018, 08:30
Discuţiile privind schimbul de active dintre Shell şi Gazprom au fost suspendate - Kommersant

În 2015 a fost semnat un memorandum privind un posibil schimb de active, iar analiştii estimau că actul reprezintă o afacere foarte bună pentru Gazprom, într-un moment în care multe companii occidentale îşi reduseseră expunerea la Rusia din cauza sancţiunilor legate de acţiunile Moscovei în Ucraina.

Planurile privind extinderea fabricii Sakhalin-2, care produce anual 11 milioane de tone de gaze naturale lichefiate (LNG), depind de evoluţia negocierilor cu consorţiul Sakhalin-1 condus de Exxon Mobil Corp şi Rosneft privind furnizările de gaze, a explicat Cremers.

Acesta a adăugat că nu s-a ajuns încă la un acord.

Suspendarea discuţiilor dintre Shell şi Gazprom vine după ce, în 2016, OMV şi Gazprom au semnat un acord de bază privind schimbul unor active, conform căruia Gazprom va primi o participaţie de 38,5% din acţiunile companiei OMV (NORGE) AS, o companie concentrată pe explorarea şi producţia de petrol în Norvegia. În schimb, OMV va primi o participaţie de 24,98% într-un proiect destinat dezvoltării blocurilor 4 şi 5 ale formaţiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz şi condensat Uregoy din Siberia. OMV şi Gazprom sperau să finalizeze acordul până la sfârşitul acestui an.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...