Iohannis, despre OUG pe Codul Fiscal: Aruncă economica în haos, face viaţa românilor mai scumpă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că ordonanţa de urgenţă pe Codul fiscal anunţată de ministrul Finanţelor nu are analiză de fundamentare, vine cu idei nemaiauzite, aruncă economia în haos şi a făcut apel la Guvern să se răzgândească, să pună în dezbatere, să facă o analiză şi să vină cu măsuri sustenabile, relatează News.ro.
Economica.net - mie, 19 dec. 2018, 13:52
Iohannis, despre OUG pe Codul Fiscal: Aruncă economica în haos, face viaţa românilor mai scumpă

„Cu toţii am aflat, probabil majoritatea cu surprindere, că Guvernul pregăteşte OUG pentru a introduce noi taxe şi impozite. Acest lucru mă duce cu gândul la o afirmaţie pe care a făcut-o dna prim-ministru în discursul inaugural din Parlament. Spunea: Ţineţi minte, nu vom introduce noi impozite şi taxe. A trecut nici un an şi introduce noi impozite şi taxe”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că „această ordonanţă nu a fost discutată cu partenerii din mediul economic şi nici instituţional, nu are o analiză la fundamentare, vine cu idei nemaiauzite, aruncă în haos economia”.

„Ne aşteptăm ca totul să se scumpească – ăsta e rezultatul acestei OUG”, a mai spus şeful statului, arătând că este vorba de o „taxă din lăcomia pesediştilor de a lua bani mai mulţi pe care îi vor gestiona cum consideră dumnealor, vor da peste cap toată economia şi bugetele tuturor românilor”.

Preşedintele Iohannis a spus că face apel la Guvern să se răzgândească, să pună în dezbatere, să facă o analiză şi să vină cu măsuri sustenabile.

„Fac apel la Guvern să se răzgândească în privinţa acestei ordonanţe, să o pună în discuţie, să o negocieze cu patronatele, cu sindicatele şi după o analiză profundă şi discuţii să revină cu o formă care este sustenabilă”, a spus preşedintele, potrivit News.ro.

„Dacă PSD a anunţat acum câteva luni că nu va introduce noi impozite şi taxe şi acum la sfârşit an vine cu această ordonanţă (…) pentru a lua bani din economia privată, este clar că există o problemă cu bugetul. (…) Concluzia este: n-au bani, nu ştiu cum să facă rost de bani şi inventează pe picior tot felul de impozite şi taxe”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a subliniat că această ordonanţă este „un motiv serios de îngrijorare pentru toţi românii”, pentru că „este o ordonanţă care va face viaţa românilor mai scumpă”.

Pe aceeaşi temă:

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...