ANM: Inundaţii majore s-ar produce dacă temperatura creşte la cel puţin 10 grade Celsius

Până în 1 martie este puţin probabilă producerea unor inundaţii, în condiţiile în care în următoarele două săptămâni temperatura nu va creşte în timpul zilei până la zece grade şi nici nu sunt prognozate ploi, a declarat, joi, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.
Economica.net - J, 16 feb. 2012, 12:47

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a precizat că eventuale inundaţii majore în următoarele două săptămâni s-ar putea produce dacă temperatura ar creşte în timpul zilei la cel puţin 10 grade Celsius, iar noaptea nu ar scădea sub zero grade şi dacă s-ar înregistra precipitaţii sub formă de ploaie de 10-15 litri pe metru pătrat, potrivit Mediafax.

Ion Sandu a precizat că aceste două condiţii nu vor fi îndeplinite până pe 1 martie, astfel încât producerea unor inundaţii este puţin probabilă.

Potrivit lui Sandu, pentru următoarele două săptămâni se prognozează că noaptea temperatura va fi negativă, iar în timpul zilei nu va urca mai mult de 3-4 grade Celsius.

Şi specialiştii Ministerului Mediului au subliniat că nu există risc major de inundaţii în următoarele două săptămâni, întrucât temperatura nu va creşte foarte mult şi nici nu sunt prevăzute ploi, însă au atras atenţia că evitarea unor inundaţii este responsabilitatea autorităţilor locale.

Directorul general al Autorităţii pentru Inundaţii şi Managementul Apelor (AIMA), Dan Cîrlan, a declarat că pentru următoarele două săptămâni nu este aşteptat un risc major de viituri, dar că acest lucru nu înseamnă că urmează o perioadă liniştită.

Directorul AIMA a declarat că la ora 17.00 va fi organizată o teleconferinţă cu prefecţii pentru a le transmite un set de măsuri imediate şi a precizat în mai multe rânduri că dacă vor fi înregistrate inundaţii majore acest lucru va fi exclusiv din cauza faptului că autorităţile locale nu şi-au făcut treaba.

„Au două săptămâni pentru a întreprinde toate aceste măsuri. Acţiunea locală trebuie să predomine în următoarele două săptămâni. Planuri de măsuri există la fiecare primărie din fiecare comună. Nu trebuie să aştepte până vor avea apă până la genunchi.(…) Nu există risc major decât acolo unde comandamentele locale nu îşi fac datoria”, a declarat Dan Cîrlan.

Întrebaţi care sunt judeţele sau localităţile în care riscul producerii de inundaţii este mai mare, specialiştii din Ministerul Mediului au declarat că nu pot să precizeze punctual acest lucru, dar au menţionat că nu există comună în care zăpada să fie de 50-60 de cm şi despre care să nu se spună că nu există un risc major.

Directorul AIMA a precizat că probleme legate de inundaţii pot să apară şi în alte zone decât cele în care au fost înregistrate căderi masive de zăpadă.

Dan Cîrlan a mai spus că în cazul în care autorităţile de la nivel local nu au instrumentele necesare pentru a pune în aplicare măsurile prevăzute în astfel de situaţii (curăţarea şanturilor, a rigorilor, a albiilor râurilor), trebuie să ceară ajutorul Consiliilor Judeţene şi dacă situaţia nu poate fi rezolvată nici la nivel judeţean prefectul trebuie să solicite sprijin guvernamental.

Directorul AIMA a mai spus că, teoretic, toate autorităţile, de la cele locale până la cele judeţene, ar trebui să aibă cuprinse astfel de cheltuieli în buget şi ar trebui să aibă şi un fond de rezervă de 10-15 la sută. „Depinde doar de autorităţile locale să nu avem inundaţii. Legea îi obligă să bugeteze aceste acţiuni. În acest moment responsabilităţile majore stau în mâna comandamentelor locale şi judeţene”, a mai spus Cîrlan.

Acesta a precizat că atunci când va începe să se topească zăpada automat vor creşte şi debitele râurilor, însă autorităţile sunt pregătite să preia cantităţi mari de apă.

El a mai spus că în această primăvară, dacă vor fi înregistrate inundaţii, vor fi astfel de situaţie de pe uscat pe uscat, nu din albia râului pe uscat şi acest lucru se va întâmpla doar dacă la nivel local problemele rămân nerezolvate. „Debitele din bazine sunt aproximativ 40 la sută, putem acumula mari cantităţi de apă. În această primăvară, dacă vor fi inundaţii, vor fi cauzate doar de nerezolvarea problemelor la nivel local”, a spus Cîrlan.

Te-ar mai putea interesa și
India urmează să devină în 2026 piața cu cea mai rapidă creștere a vânzărilor pentru Mini, anunță un director din cadrul companiei BMW
India urmează să devină în 2026 piața cu cea mai rapidă creștere a vânzărilor pentru Mini, anunță un director ...
India ar urma să devină în acest an piaţa cu cea mai rapidă creştere pentru Mini, în condiţiile în care marca deţinută de producătorul auto german BMW îşi propune să dubleze......
FSB a arestat un cunoscut miliardar rus, capul unei grupări mafiote, despre care presa a scris că a avut legături cu Putin
FSB a arestat un cunoscut miliardar rus, capul unei grupări mafiote, despre care presa a scris că a avut legături cu Putin
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a reţinut miercuri la Sankt Petersburg un miliardar rus, Ilia Traber (foto), ...
Lucian Croitoru (BNR): Indiferent câtă intervenţie guvernamentală este în economie şi în societatea occidentală în general, ordinea Occidentului rămâne preponderent ordine spontană a pieţei
Lucian Croitoru (BNR): Indiferent câtă intervenţie guvernamentală este în economie şi în societatea occidentală în ...
Ordinea occidentală rămâne fundamentată preponderent pe ordinea spontană a pieţei, în pofida nivelului ridicat de ...
Decizia ANRE de a ridica, în premieră, licența unui furnizor de energie electrică, a fost blocată de instanță. Grenerg a obținut suspendarea executării deciziei
Decizia ANRE de a ridica, în premieră, licența unui furnizor de energie electrică, a fost blocată de instanță. Grenerg ...
Grenerg, furnizorul de energie electrică a cărui licență a fost ridicată recent de ANRE, a obținut în instanță suspendarea ...