Leul se va deprecia până la 4,74 lei/euro, în următoarele 12 luni. ROBOR la trei luni, 3,64%, inflaţia va avea o medie de 4,23% – CFA

Cursul de schimb euro/leu va creşte în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală, până la 4,7427 (valoare medie), conform analiştilor CFA România. În următoarele şase luni, peste 83% dintre participanţi anticipează o valoarea medie de 4,6991. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2019/decembrie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,23%.
Economica.net - vin, 28 dec. 2018, 09:05
Leul se va deprecia până la 4,74 lei/euro, în următoarele 12 luni. ROBOR la trei luni, 3,64%, inflaţia va avea o medie de 4,23% - CFA

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut în noiembrie 2018, faţă de luna anterioară, cu 4,1 puncte, până la valoarea de 44,3 puncte, iar raportat la noiembrie 2017 a crescut cu 0,2 puncte, conform unui comunicat al instituţiei. Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 7 puncte, până la valoarea de 55,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 4,1 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 2,6 puncte, până la valoarea de 38,7 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 2,4 puncte).

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6991, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7427.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2019/decembrie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,23%.

Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), peste 61% şi, respectiv, peste 64% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţa de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,64%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţa de 5 ani este de 4,78%. Având în vedere rata anticipată a inflaţiei, pentru scadenţele pe termen scurt sunt anticipate în continuare dobânzi real negative.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). CFA România este una dintre cele peste 152 de societăţi membre ale CFA Institute.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...