Angajată a FNGCIMM, condamnată pentru trafic de influenţă într-un dosar legat de „Prima Casă”

Anca Doriana Stan, angajată la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), a fost condamnată vineri de Tribunalul Bucureşti la 2 ani şi 2 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, într-un dosar de corupţie legat de programul "Prima Casă".
Economica.net - S, 29 dec. 2018, 14:49
Angajată a FNGCIMM, condamnată pentru trafic de influenţă într-un dosar legat de

Judecătorii au decis ca Anca Doriana Stan să primească o pedeapsă cu suspendare, după ce ea şi-a recunoscut vinovăţia în timpul anchetei.

Instanţa a mai dispus ca Anca Doriana Stan să efectueze muncă în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului Sector 4, fie la Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Anca Doriana Stan a fost trimisă în judecată în septembrie 2018, fiind acuzată de procurorii de la Parchetului General că, în perioada martie – iulie 2018, în calitate de angajată a FNGCIMM – Compartimentul Financiar Preventiv şi lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra colegilor de serviciu, în special din cadrul Serviciului Prima Casă, a pretins şi primit sume de bani de la intermediari sau de la beneficiarii unor dosare de creditare pentru a interveni pe lângă ceilalţi funcţionari de la FNGCIMM, în vederea urgentării unor dosare de creditare înscrise în Programul naţional „Prima Casă”.

Într-un dosar disjuns, Parchetul General continuă cercetările cu privite la alţi angajaţi de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.

Astfel, în luna iulie, Parchetul General anunţa că Andreea Papadopol – şef al Serviciului Prima Casă din cadrul Direcţiei de Garantare a Fondului este cercetată pentru luare de mită în formă continuată. Procurorii susţineau că, în perioada martie – iulie 2018, în calitate de şef al Serviciului Prima Casă, ea a pretins şi primit sume de bani cuprinse între 300 şi 400 de euro pentru a urgenta îndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu în procesul de avizare a unor dosare de credit înscrise în program.

Cercetările vizează şi alte persoane fizice şi juridice (brokeri, agenţi imobiliari, dezvoltatori imobiliari, societăţi de consultanţă) implicate în activitatea infracţională, care au avut drept scop obţinerea într-un timp redus a garantărilor emise de FNGCIMM în cadrul Programului „Prima Casă”.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...