Noul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei promite să elibereze ţara de socialism şi corectitudinea politică

Noul preşedinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, un politician de extremă-dreapta, a promis în discursul său de la ceremonia de învestire să construiască “o societate fără discriminare sau diviziune” şi să elibereze ţara de socialism şi corectitudine politică, scrie BBC citat de News.ro.
Economica.net - mie, 02 ian. 2019, 10:42
Noul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei promite să elibereze ţara de socialism şi corectitudinea politică

Fostul căpitan din armată a transmis Congresului că doreşte “un pact naţional” pentru a elibera Brazilia de corupţie, infracţiuni şi gestionarea greşită a economiei.

Bolsonaro este o persoană controversată după ce a făcut în trecut comentarii rasiste, homofobe şi misogine, scrie News.ro.

“Brazilia se va întoarce la a fi o ţară eliberată de constrângeri ideologice”, a transmis el Congresului în capitala Brasilia.

“Voi împărţi puterea într-un mod progresiv, meticulos şi responsabil”, a afirmat Bolsonaro.

Administraţia sa, a comunicat el, este “fidelă acelor brazilieni care doresc şcoli bune care să le pregătească copiii pentru piaţa muncii şi nu pentru activism politic”.

Bolnsoaro a promis că va susţine armata şi poliţia, declarând: “Motto-ul naţional este ordine şi progres. Nicio societate nu se poate dezvolta fără a respecta aceste principii”.

Privind economia, el a promis să deschidă pieţele şi să realizeze “reforme structurale importante” pentru a gestiona datoria publică.

Făcând, aparent, referire la dreptul de a deţine arme, el a afirmat: “Cetăţenii cinstiţi merită să se poată proteja”. Sâmbătă Bolsonaro a anunţat pe Twitter că va emite un ordin pentru a permite cetăţenilor care nu au dosar penal să deţină arme.

Bolsonaro, în vârstă de 63 de ani, a câştigat alegerile prezidenţiale la o distanţă considerabilă faţă de Fernando Haddad, liderul Partidului Muncitorilor (de stânga).

Preşedintele american Donald Trump l-a lăudat pentru discursul ţinut marţi, declarând că SUA sunt “alături de el”.

Printre oaspeţii prezenţi la ceremonie s-au aflat Secretarul de Stat american Mike Pompeo, premierul israelian Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Ungariei Viktor Orban şi preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa.

Vorbind după discurs, el a declarat că Brazilia “se va elibera de socialism” şi de “corectitudinea politică”.

Bolsonaro a călătorit prin Brazilia într-un Rolls Royce vintage decapotabil escortat de poliţiti călare şi de membri ai forţelor de securitate, care alergau alături de maşina sa.

Te-ar mai putea interesa și
Primul tren Alstom pentru InterRegional a fost recepționat. Urmează să intre în circulație cu călători
Primul tren Alstom pentru InterRegional a fost recepționat. Urmează să intre în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 02 martie 2026, reprezentanți ai ARF, EGIS și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu......
Război Iran – Libanul a interzis activităţile militare ale Hezbollah, cerându-i să predea armele
Război Iran – Libanul a interzis activităţile militare ale Hezbollah, cerându-i să predea armele
Guvernul libanez a interzis activităţile militare ale Hezbollah, cerându-i să predea statului armele pe care le deţine, ...
Cu cât au scăzut rezervele BNR într-o singură lună – date oficiale de la Banca Naţională
Cu cât au scăzut rezervele BNR într-o singură lună – date oficiale de la Banca Naţională
Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut, la 28 februarie 2026, la nivelul de 65,023 miliarde de euro, ...
Anunţ de ultimă oră de la Guvern despre situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu – război Iran
Anunţ de ultimă oră de la Guvern despre situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu – război Iran
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu are nicio informaţie privind cetăţeni români care să fie răniţi în contextul ...