Ca să contracareze deficitul de finanţare de 400 de milioane de lei, Finanţele anunţă o emisiune de titluri de stat de 100 de milioane de euro

Emisiunile de titluri de stat pe luna ianuarie înregistrează un deficit de 400 de milioane de lei, dintr-un total de 3,2 miliarde de lei anunţat de Ministerul Finanţelor ca necesar în luna ianuarie pentru obţinerea unui deficit bugetar de 2,5% în 2019. Tocmai de aceea, MF a anunţat o licitaţie de 100 de milioane de euro cu 1% dobândă, sperând că va acoperi deficitul viitor. Finanţele mai au la dispoziţie patru licitaţii de titluri de stat pentru a-şi acoperi doar deficitul pe ianuarie.
Gabriela Ţinteanu - mar, 15 ian. 2019, 19:48
Ca să contracareze deficitul de finanţare de 400 de milioane de lei, Finanţele anunţă o emisiune de titluri de stat de 100 de milioane de euro

Pentru a reuşi să strângă necesarul de finanţare pe luna ianuarie 2016, Ministerul Finanţelor s-a decis să lanseze o emisiune de titluri de stat în valută cu o valoare totală a emisiunii de 100 de milioane de euro, cu o valoare a cuponului de 5.000 de euro, pe o durată de cinci ani cu o rată a cuponului de 1% şi o dobândă acumulată de 4,93% per titlu.

Per total, necesarul de finanţare pe 2019 este în jur de 10 miliarde de lei.

În condiţiile unui necesar de 928 de milioane de euro, emisiunea de 100 de milioamne de euro chiart dacă va fi acoperită de băncile interne este foarte mică şi ieşirea pe pieţele externe devine o necesitate. Rămâne de văzut la ce preţuri va mai reuşi România acum să se împrumute pe pieţele externe.

Băncile nu au participat pe 14 ianuarie la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de luni când Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 248,8 de milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 53 de luni, la un randament mediu de 4,41% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 60 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în ianuarie 2019 împrumuturi de la băncile comerciale de 3,26 miliarde de lei, din care 2,9 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 360 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna noiembrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 1,02 miliarde de lei. Până la finalul lunii, MF mai are patru licitatii de emisiuni de titluri de stat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...