UniCredit: Gestionarea creditelor neperformante îndeplineşte reglementările BCE

Expunerea UniCredit la creditele neperformante îndeplineşte reglementările stabilite de Banca Centrală Europeană, care au fost anunţate marţi în presa italiană dar nu au fost confirmate de BCE, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 16 ian. 2019, 16:56
UniCredit: Gestionarea creditelor neperformante îndeplineşte reglementările BCE

Cea mai mare bancă italiană a precizat că şi-a redus portofoliul de expuneri neperformante cu peste 36 de miliarde de euro între al treilea trimestru din 2016 şi trimestrul trei din 2018, astfel încât rata creditelor neperformante (NPL) a scăzut la 4,3%.

„Prin urmare, UniCredit consideră că este pe deplin adecvată acoperirea expunerii sale neperformante (NPE)”, a informat grupul bancar italian.

Acţiunile băncilor italiene au scăzut marţi, înregistrând cel mai semnificativ declin în indicele principal al Bursei de la Milano, după ce publicaţia Sole 24 Ore a anunţat că Banca Centrală Europeană a cerut creditorilor să pună deoparte mai mulţi bani pentru a acoperi deplin împrumuturile neperformante până în 2026.

Solicitarea BCE ar putea spori presiunile asupra unor bănci italiene, cum ar fi Bper, Banco BPM şi UBI Banca, a informat şi ziarul Il Messaggero.

Titlurile UBI înregistrau un declin de 8,7%, cel mai redus nivel din decembrie 2016, acţiunile Bper au scăzut cu 5,5%, cel mai redus nivel din iulie 2016, în timp ce titlurile Banco BPM înregistrau un recul de 6,6%, cel mai redus nivel din noiembrie 2018.

Cei mai mari creditori italieni, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, prezenţi şi pe piaţa din România, înregistrau un declin al acţiunilor de 3,4% şi,
respectiv, 2,6%.

Conform datelor Mediobanca Securities, băncile italiene deţin credite neperformante de aproximativ 125 de miliarde de euro.

Marţi, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că toate instituţiile financiare care sunt supervizate de Banca Centrală Europeană vor fi anunţate în legătură cu data până la care trebuie să aibă provizioane complete pentru creditele lor neperformante.

Reprezentanţii BCE nu au comentat informaţia.

Recent, UniCredit şi-a menţinut ţinta de profit pe 2019 în urma reducerii costurilor, care vor compensa veniturile mai scăzute, dar a revizuit în scădere estimările privind capitalul de bază, din cauza deprecierii lirei turceşti şi a randamentelor mai ridicate pentru bondurile guvernamentale italiene. În 2019, UniCredit vrea să ajungă la un profit de 4,7 miliarde de euro şi să-şi scadă costurile cu 200 de milioane de euro.

De la numirea lui Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, în iulie 2016, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor sale financiare şi solidităţii capitalului. UniCredit a derulat o majorare de capital de 13 miliarde euro, a vândut mai multe active şi credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde euro şi a eliminat 14.000 de posturi.

Grupul bancar este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Scandal în Delta Dunării – Buzoianu a anunţat că noul guvernator al ARBDD are maximum o lună pentru o propunere de reorganizare a instituţiei, după demiterile anunţate
Scandal în Delta Dunării – Buzoianu a anunţat că noul guvernator al ARBDD are maximum o lună pentru o propunere ...
Noul guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Florin Stăneaţă, are la dispoziţie maximum o lună pentru a prezenta o propunere de reorganizare a instituţiei,......
Răspuns PSD pentru Bolojan la listarea companiilor de stat – Grindeanu: Adevăratul „şobolănism” este să încerci să vinzi Romgaz, CEC, Portul Constanţa
Răspuns PSD pentru Bolojan la listarea companiilor de stat – Grindeanu: Adevăratul „şobolănism” este ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat dur, sâmbătă, intenţia premierului Bolojan de a vinde pe bursă companii ...
România a luat 3,5 miliarde de euro de la Washington, investiţii în energie nucleară şi gaze naturale. Unde se duc banii şi ce a obţinut ţara noastră – anunţ de la Guvern
România a luat 3,5 miliarde de euro de la Washington, investiţii în energie nucleară şi gaze naturale. Unde se duc banii ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă investiţii de aproximativ 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul ...
Anunţ de la Trump despre OZN-uri şi „extratereştri”. O analiză a scos la iveală o serie de „documente interesante”
Anunţ de la Trump despre OZN-uri şi „extratereştri”. O analiză a scos la iveală o serie de „documente ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că analiza făcută de administraţia sa a materialelor legate de ...