Bistriţa-Năsăud: Numărul virozelor respiratorii, în creştere continuă. Covasna interzice accesul la nou-născuţi

Peste 2.500 de bistriţeni au fost diagnosticaţi, în intervalul 14-20 ianuarie, cu diverse forme de viroze respiratorii, iar 65 dintre ei au necesitat internarea în spital, potrivit datelor publicate miercuri pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud. În Covasna, accesul vizitatorilor în secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Ugenţă "Fogolyan Kristoff" din Sfântu Gheorghe se suspendă pe timp nelimitat, începând din această săptămână, pe fondul valului de gripă şi viroze respiratorii, a anunţat conducerea instituţiei.
Economica.net - mie, 23 ian. 2019, 07:13
Bistriţa-Năsăud: Numărul virozelor respiratorii, în creştere continuă. Covasna interzice accesul la nou-născuţi

Medicii de familie au diagnosticat trei cazuri de gripă în Bistriţa-Năsăud, unul la grupa de vârstă 15-49 ani şi două la grupa de vârstă 50-64 ani, însă niciunul dintre pacienţi nu a ajuns în spital.

În ceea ce priveşte infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare, acestea au înregistrat o creştere cu aproximativ 20% faţă de săptămâna precedentă, fiind raportate 2.250 de îmbolnăviri, cu 24 de internări, din rândul celor spitalizaţi 17 fiind copii cu vârsta cuprinsă între câteva luni şi 14 ani.

Numărul cazurilor de pneumonie, a crescut, la rândul său, cu circa 10%, fiind puse 249 de astfel de diagnostice, cu 41 de internări.

Dintre pacienţii cu pneumonie care au necesitat spitalizare, 13 sunt bebeluşi cu vârsta de până la un an, iar alţi 10 sunt copii cu vârste între 2 şi 14 ani.

În perioada 14-20 ianuarie, nu a fost raportat niciun deces cauzat de viroze respiratorii.

DSP Bistriţa-Năsăud a dispus să se ia măsuri suplimentare în şcoli şi unităţile spitaliceşti, în vederea limitării cazurilor de îmbolnăvire, fiind realizate triaje zilnice în rândul elevilor, în timp ce în spitale a fost redus programul de vizitare a bolnavilor şi numărul vizitatorilor.

În plus, a fost solicitată suplimentarea dozelor de vaccin antigripal, care se vor administra la nivelul cabinetelor medicilor de familie, în funcţie de solicitări.

Acces interzis la bebeluşi, în Covasna

Accesul vizitatorilor în secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Ugenţă „Fogolyan Kristoff” din Sfântu Gheorghe se suspendă pe timp nelimitat, începând din această săptămână, pe fondul valului de gripă şi viroze respiratorii, a anunţat conducerea instituţiei.

De asemenea, începând de miercuri, programul de vizitare a pacienţilor internaţi în celelalte secţii se reduce de la şapte la patru zile săptămânal, respectiv luni, miercuri, vineri şi duminică, între orele 14,00-16,00.

Managerul Spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat, pentru AGERPRES, că măsura a fost luată ca urmare a creşterii numărului de infecţii virale ale căilor respiratorii acute, în vederea reducerii riscului de răspândire în rândul pacienţilor.

Potrivit conducerii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, numărul infecţiilor respiratorii a crescut cu 38% în judeţul Covasna, în ultimele zile fiind înregistrate cu aproape 1.000 de cazuri mai multe decât săptămâna trecută.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...