Un atac cibernetic global poate provoca daune economice de până la 193 miliarde de dolari – studiu

Un atac cibernetic coordonat la nivel global ar provoca pagube cuprinse între 85 de miliarde şi 193 miliarde de dolari, potrivit unui scenariu ipotetic dezvoltat ca un test de stres pentru managementul riscului, scrie Reuters.
Economica.net - mar, 29 ian. 2019, 11:57
Un atac cibernetic global poate provoca daune economice de până la 193 miliarde de dolari - studiu

Cererile de despăgubiri după un astfel de atac ar varia de la întreruperea activităților de afaceri și extorcare cibernetică până la costuri de reacție la incidente, arată un raport realizat de companiile de asigurări Lloyd’s of London și Aon.

Despăgubirile totale care ar fi plătite de sectorul de asigurări în acest scenariu ar fi cuprinse între 10 miliarde și 27 de miliarde de dolari, sume estimate în funcție de limitele polițelor, de la 500.000 de dolari la 200 de milioane de dolari.

Diferența uriașă între pierderile asigurate și pierderile economice scoate în evidență gradul de neasigurare, în cazul unui astfel de atac, a arătat testul de stres.

Un atac cibernetic ar afecta mai multe sectoare la nivel mondial, cele mai mari pierderi urmând să aibă loc în retail, sănătate, industria prelucrătoare și sectorul bancar.

Atacurile cibernetice au atras o atenție mai mare după ce un virus răspândit în Ucraina a provocat probleme la nivel mondial, afectând mii de computere, perturbând activitatea unor porturi, de la Mumbai la Los Angeles și blocând activitatea unei fabrici de ciocolată în Australia.

Guvernele avertizează tot mai mult în privința riscurilor cu care se confruntă afacerile private din cauza acestor atacuri, atât cele afectuate de guverne străine cât și de infractori motivați financiar. De exemplu, Centrul Național pentru Securitate Cibernetică din Marea Britanie a anunțat vineri că investighează o campanie de atacuri asupra Sistemului de Nume de Domenii, care a afectat guverne și orgnizații comerciale din toată lumea.

Într-un alt incident recent, firma franceză Altran Technologies, de consultanță în domeniul ingineriei, a fost ținta unui atac cibernetic care i-a afectat activitățile în unele țări europene.

Pe o scară mai largă, datele personale și documentele a sute de politicieni și personalități publice din Germania, inclusiv ale cancelarului Angela Merkel, au fost publicate online, într-un dintre cele mai grave cazuri de furt de date.

La realizarea raportului au mai contribuit companiile MSIG, SCOR TransRe și Cyber Risk Management (CyRiM).

Te-ar mai putea interesa și
Meta nu vrea să pună frână la inteligenţa artificială. Mark Zuckerberg respinge apelurile de încetinire a dezvoltării AI
Meta nu vrea să pună frână la inteligenţa artificială. Mark Zuckerberg respinge apelurile de încetinire a dezvoltării AI
Directorul general al companiei Meta, Mark Zuckerberg, a respins marţi apelurile tot mai numeroase de suspendare sau măcar de încetinire a dezvoltării Inteligenţei Artificiale (IA), el......
Nouă scumpire generalizată a motorinei în benzinării, azi, în România, prețurile ating noi maxime. Cotația internațională a ajuns la cel mai mare nivel din istorie
Nouă scumpire generalizată a motorinei în benzinării, azi, în România, prețurile ating noi maxime. Cotația internațională ...
Cotația intrnațională a motorinei a ajuns ieri la cel mai mare nivel din istorie, mult peste 1.600 de dolari tona. Inevitabil, ...
Avertisment dur al șefului Dacia. Mihai Bordeanu: Renault și Ford Otosan pot produce și în altă țară. Nu putem dubla prețurile, pierdem competitivitate
Avertisment dur al șefului Dacia. Mihai Bordeanu: Renault și Ford Otosan pot produce și în altă țară. Nu putem dubla ...
Mihai Bordeanu, managing director al Dacia pentru Europa de Sud Est și șeful activităților din România, vine cu un avertisment ...
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi întărirea securităţii reţelei feroviare a ţării, în urma ...